Prima pagină » Mini » Sfântul Andrei. Tradiții și obiceiuri românești. Fetele își visează alesul, iar usturoiul alungă strigoii

Sfântul Andrei. Tradiții și obiceiuri românești. Fetele își visează alesul, iar usturoiul alungă strigoii

Adrian Popa
Sfântul Andrei. Tradiții și obiceiuri românești. Fetele își visează alesul, iar usturoiul alungă strigoii
Sfântul Andrei. Acest sfânt este considerat ocrotitorul României și patronul spiritual al românilor.

Sfântul Andrei. Acest sfânt este considerat ocrotitorul României și patronul spiritual al românilor. Pentru ca spiritele morților să nu ajungă în case, de Sfântul Andrei se golește cenușa din sobe, iar oalele și cănile sunt întoarse cu gura în jos. Tot de Sfântul Andrei, în unele zone din Bărăgan, fetele fac turtă din făină de grâu, cu apă și multă sare, și se spune că acel flăcău ce îi aduce fetei noaptea apă în vis, să-și astâmpere setea, o va lua de nevastă.

Sfântul Andrei sau Ziua Lupului

Supranumită și Ziua Lupului, ziua de Sfântul Andrei este marcată de o serie de credințe și superstiții, printre care și acelea legate de viitor sau soartă. Una dintre taradițiile de Sfântul Andrei este pusul grâului la încolțit, în ghivece. Tradiția spune că fiecare membru al familiei trebuie să aibă ghiveciul său cu grâu.

Ghiveciul trebuie pus la fereastră, pentru ca grâul proaspăt încolțit să beneficieze de lumină suficientă. Tradiția spune că grâul pus la încolțit de Sfântul Andrei indică viitorul omului care l-a plantat. De Anul Nou, cum arată grâul așa va fi și sănătatea celui care l-a plantat în noul an.

Sfântul Andrei s-a născut în Betsaida, localitate aflată pe malul lacului Ghenizaret din Galileea, și este fratele Sfântului Apostol Petru. El este unul dintre cei doisprezece apostoli, fiind primul care l-a urmat pe Hristos, după ce Sfântul Ioan Botezătorul a mărturisit dumnezeirea lui Iisus Hristos.

Petru și Andrei au renunțat la îndeletnicirea de pescari, l-au urmat lui Hristos și, după Învierea Domnului, au devenit „pescari de oameni”.

Sfântul Andrei este numit și „Cel dintâi chemat”, deoarece a răspuns primul chemării lui Hristos la apostolat. Numele Andrei derivă din grecescul Andreas, care înseamnă „viteaz”, „bărbătesc”.

Sfântul Andrei, primul primul propovăduitor al Evangheliei la geto-daci

La aproximativ 80 de kilometri de Constanța, în apropierea localității Ion Corvin, se află peștera în care s-a adăpostit Sfântul Apostol Andrei. Aici, la Betleemul neamului românesc, vin în fiecare an mii de credincioși spre a-l cinsti pe Sfântul Andrei. Conform istoricilor bisericești, Sfântul Andrei a fost martirizat în cetatea Patras din Grecia de astăzi, prin răstignire cu capul în jos pe o cruce în formă de X, numită „crucea Sfântului Andrei”.

Potrivit unor istorici și teologi, Sfântul Andrei a fost primul propovăduitor al Evangheliei la geto-daci, în  teritoriul dintre Dunăre și Marea Neagră – cunoscut pe atunci sub numele de Scythia (Scitia), dar și în teritoriile de dincolo de Prut, în nordul Mării Negre.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Cazimir Ionescu, primele declarații după moartea fiicei sale: ,,Am crezut că îi va face bine să meargă acolo”
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție spectaculoasă în costum de baie! Fosta iubită a lui Adrian Cristea a atras privirile tuturor pe Insula Milionarilor
Adevarul
Toamna se numără șantierele în București. Marile lucrări care vor afecta traficul înainte de începerea școlii
Mediafax
Schimbări radicale în farmacii. Cseke Attila: Nu vreau să aflăm după ce un medicament a dispărut de pe piață că există o problemă
Click
Start la „Litoralul pentru toți” 2026! Cu cât ieftinește Mihai Trăistariu cazarea: „Au dormit și câte 9 persoane într-o garsonieră”
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Fiica fostului senator Cazimir Ionescu a fost găsită moartă într-o locuință din Argeș. Avea doar 22 de ani
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce caută lenjeria ta la vecinii noștri?
Descopera.ro
De ce ne atrag oamenii indisponibili? Cum putem schimba tiparul, potrivit științei