Prima pagină » Sport » Simona Halep, promisiunea cu care impresionează lumea. Pentru România o să joc chiar și accidentată

Simona Halep, promisiunea cu care impresionează lumea. Pentru România o să joc chiar și accidentată

Simona Halep, promisiunea cu care impresionează lumea. Pentru România o să joc chiar și accidentată
Simona Halep, promisiunea cu care impresionează lumea. Pentru România o să joc chiar și accidentată

A patra jucătoare a lumii vrea ca întâlnirea cu Marea Britanie să aibă loc în Capitală. „București, București e bine, suntem acasă și cred că va fi mai bine pentru noi. Va fi un meci greu. Cu siguranță, îmi doresc foarte mult să fiu prezentă și să și joc. Chiar dacă nu-mi trece accidentarea la genunchi, voi juca în Fed Cup”, a afirmat Halep, în cadrul unui eveniment.

Fără Simona Halep (locul 4 WTA), accidentată la genunchi, echipa feminină de tenis a României a pierdut împotriva Belgiei, scor 1-3, în primul tur al Grupei Mondiale II.

„A fost foarte greu, mereu este greu să fii spectator. Mi-am dorit mult ca fetele să câștige, dar le felicit încă o dată, chiar dacă nu au câștigat, pentru că au dat tot ce au putut și tot ce au avut. Au fost niște meciuri dramatice pot să spun. Am avut un pic de ghinion”, a adăugat Halep.

România va întâlni, în perioada 22-23 aprilie 2017, pe teren propriu, reprezentativa similară din Marea Britanie, în barajul pentru menținere, respectiv promovare în a doua Grupă Mondială din Fed Cup.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Rusia mai are 60 de zile de răgaz? Marco Rubio explică planul lui Trump
Digi24
„Apocalipsa: vineri, 13 noiembrie 2026”. De ce a prezis un grup de cercetători în anii ‘60 că aceasta este data când se va sfârși lumea
Cancan.ro
Ultimele cuvinte ale lui Pablito. Ce a spus nepotul interlopului Adrian Mogoș înainte să moară este cutremurător
Prosport.ro
„De la obraz”: Corina Caragea, surprinsă neplăcut în America! Prezentatoarea de la PRO TV a dezvăluit ce a nemulțumit-o la New York
Adevarul
Cu cât timp înainte se poate depune dosarul de pensionare și cât durează până intră prima pensie
Mediafax
Putin vrea să decidă soarta Ucrainei cu Trump și Xi, FĂRĂ Zelenski
Click
Andreea Esca, mărturisire despre tatăl ei. Ce îl întristează pe părintele jurnalistei, la 88 de ani: „Câteodată zice din toți rărunchii”
Digi24
Trump, nou atac la adresa lui Zelenski: Nu vrea să pună capăt acestui război şi probabil că niciodată n-a vrut
Cancan.ro
Ispita Gabriella, ordin de protecție împotriva 'principesei' Bianca?! Ce i-a făcut soția Prințului Marco
Ce se întâmplă doctore
Narcis Bujor, mesaj cu subînțeles după scenele intime cu Bianca Iotu. Ce a transmis ispita de la „Insula Iubirii”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Cutremur în România: Ce faci dacă mașina e avariată de bucăți căzute de pe o clădire sau alte elemente stradale
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Am comandat friptură cu o felie de lamâie, zice Bulă!
Descopera.ro
Republica Kiribati: țara în care ziua începe înaintea aproape tuturor locurilor de pe Pământ
Mediafax Italia
ULTIMA ORĂ: Și-a ucis mama și tatăl vitreg!
Mediafax Spania
Iarna vine cu FACTURI MAI MARI! Cu cât se vor scumpi gazele și lumina