Prima pagină » Puterea Gândului » Cât o fi costat, cu totul, guvernul Tudose?

Cât o fi costat, cu totul, guvernul Tudose?

Cât o fi costat, cu totul, guvernul Tudose?
Ei, și acum, că guvernul Tudose a fost instalat, și țara a traversat, nu-i așa, ditamai criza, creată din nimic, n-ar fi rău să înțelegem cine plătește oalele sparte ale României, în răstimpul luptelor intestine din PSD.

Remarc, de vreo 48 de ore, o schimbare de paradigmă: nu numai că nu e ceva ieșit din comun să faci ce nu s-a mai văzut vreodată, anume ca o majoritate confortabilă să-și bată cuie-n talpă – iar cetățenilor cuie-n cap -, schimbându-și propriul guvern, prin moțiune de cenzură, după ce l-a lăudat necontenit un întreg semestru – creând astfel neîncredere și degringoladă -, dar, și mai mult, să însemne, săvârșind asta, că ai făcut „pionierat” în Parlamentul României, pus la colț, până azi, de toate guvernele trecute.

Liviu Dragnea a spus, de la tribuna plenului reunit – înainte de votul de învestitură a guvernului, în încercarea de a împușca doi iepuri, cu doar un pumn de alice -, ceva de genul că n-ar fi niciun fel de problemă dacă PSD și-a schimbat guvernul prin moțiune de cenzură. Se poate întâmpla oricând. S-a dovedit, astfel, spunea Dragnea, că Parlamentul este autoritatea supremă în stat și nu doar o anexă, așa cum a fost perceput, până azi.

Cu alte cuvinte, am fost anunțați că a fost bine ce s-a făcut, dar și ce se va face, de acum încolo, în materie de răsturnat guverne peste noapte, în perspectiva alungării lui Tudose, care deja a anunțat că o va-ntinde de la Victoria, imediat ce Dragnea va obține victoria în lupta cu Justiția.

Sigur, Parlamentul e suveran, pe principiul „eu te-am făcut, eu te omor”, ceea ce știam de mult – noutatea este bonusul, gen „Iar dacă te schimb, nu te interesa de motivul real, că-ți găsim noi un nod în papură!”.

Păi, sigur, o avea Liviu Dragnea dreptate, că doar politica se construiește astăzi pe baza unei majorități solide, consfințite de diferență celor 10 parlamentari de partea coaliției, dar costurile tuturor acestor crize, generate de liderii PSD și jocurile lor oculte, cine o plătește? Nu tot aceiași români care plătesc mereu totul, de la împrumuturile externe, deja îngrijorător de mari, și până la la ultimele agape, biruite de aleși prin teritoriu?

De aceiași români, deja bulversați, care află din mers că, odată cu fiecare guvern PSD, schimbat de la Kiseleff, se schimbă și „extraordinarul program de guvernare”, făcând loc altor prevederi, termene și prorogări?

E, oare, vina românilor, pentru care ar trebui să plătească, faptul că au votat (sau nu) imens-trâmbițatul „Program Dragnea”, și că totul se-ndepărtează mai mult și mai ferm, ca o adevărată Fata Morgana?

De ce să plătească tot ei mereu imensele pierderi generate de jocul politicianist al facțiunilor social-democrate, de obsesia puterii, de incompetență și diletantism, de lipsă de comunicare, de guvernele făcute pe genunchi?

Ce dovadă mai mare vreți, în sensul celor afirmate mai sus, decât contrazicerea bâlbâită a miniștrilor de Finanțe și al Muncii, premierului Tudose și președintelui Dragnea pe tema desființării Pilonului II de pensii?

Ce dovadă mai mare a existenței unui ramolisment politic în statul nostru de drept vreți, în comparație cu faptul că înscăunarea noului guvern se va face cu încă un miting de protest, de această dată împotriva schimbării sistemului de pensii?

N-aș juca la pariuri soarta noului executiv!    

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Dezvăluire BOMBĂ în cazul zborului FlyDubai! Copilotul, CONCEDIAT anterior din cauza opiniilor extremiste
Digi24
VIDEO Gest scandalos pe scenă: Un cunoscut trapper a fost filmat în timp ce urina în timpul unui concert
Cancan.ro
Vine iarna în România! Meteorologii anunță ninsori începând cu 13 octombrie
Prosport.ro
Ion Țiriac investește 100.000.000 de euro într-un ansamblu rezidențial pe fosta platformă industrială Lemexim
Adevarul
Punctul de cotitură de care depinde oprirea războiului din Golf. Calculele lui Trump înaintea alegerilor și mutarea Iranului
Mediafax
Război ca în filmele SF! Un robot terestru al ucrainenilor a neutralizat o dronă aeriană a rușilor
Click
Cât costă lemnele de foc în America? O româncă din Pennsylvania a dezvăluit prețul: „O mașină plină”
Cancan.ro
Prințul Marco a lăsat-o pe Gabriella pentru ispita Frankie! Adevărul despre declarațiile de dragoste pe care blondina i le-a făcut bărbatului însurat
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
O femeie a rămas fără ambele picioare după ce, prima dată, medicii i l-au amputat pe cel greșit
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!