Un Nobel pentru Donald Trump?

Nici nu-și încheiase bine primul an al primului mandat prezidențial, când lui Barack Obama i s-a decernat Premiul Nobel pentru Pace, în decembrie 2009, chiar și spre propria-i suprindere. Era prima oară când prestigioasa distincție se acorda pentru merite… viitoare. Ironia istoriei a făcut ca, tocmai în preajma festivității de la Oslo, liderul de la Casa Albă să-și suplimenteze trupele din Afganistan cu 30.000.

Pe la jumătatea anului trecut, urmărind dedicația cu care îl pilotează pe Donald J. Trump în chestiunile legate de Orientul Mijlociu, am presupus că premierul Benjamin Netayahu i-a promis actualului președinte al Americii un Nobel pentru Pace. Mai precis, l-a încredințat că ar putea fi sprijinit să-l primească, iar motivul cel mai puternic atunci era promisa denunțare a Acordului nuclear cu Iranul. Între timp, recunoașterea Ierusalimului drept capitală a Statului Israel și mutarea ambasadei de la Tel Aviv, s-au adăugat argumentelor.

Cu atât mai mult cu cât activiștii Likud (partidul premierului) se agită ca liderul lor să fie nominalizat pentru Nobel (fundamentându-și propunerea pe demascarea pericolului iranian, dar și pe recunoașterea de către Statele Unite a Ierusalimului, despre care toată lumea știe că e opera eminenței cenușii Bibi), gestul de susținere al lui Netanyahu pentru Trump va fi răsplătit enorm (un superlativ absolut foarte la modă în Casa Albă) de acesta din urmă.

Întâlnirea Donald J. Trump – Kim Jong Un din Singapore și semnarea unei Declarații Comune, a adus în atenția opiniei publice tema premiului Nobel pentru Pace. (Marile case de pariuri au început să-l coteze chiar și pe dictatorul de la Phenian). Denuclearizarea Peninsulei Coreea ar fi, într-adevăr, o realizare excepțională, una de Nobel, dar – dacă ar fi să să întâmple – e un proces lung și foarte complicat.

Simplul fapt de a-l aduce pe Kim Jong Un la masa tratativelor – care, firește, nu e unul deloc simplu și la care China a avut o contribuție importantă – i-a determinat pe optsprezece dintre colegii săi republicani să dorească să-l treacă pe Donald J. Trump pe lista propunerilor pentru înalta distincție.

Diminuându-și propriile merite, incontenstabile, pentru întâlnirea istorică din Singapore, un alt entuziast susținător al ideii unui Nobel pentru Trump e președintele Coreei de Sud, Moon Jae-in, mulțumindu-se cu un „premiu” mai pragmatic – Partidul Democrat, care l-a propulsat și al cărui lider a fost, a câștigat alegerile. (Chiar astăzi, doi deputați norvegieni, admiratori ai liderului american, l-au nominalizat și ei).

În urmă cu șapte ore, @realDonaldTrump a postat pe Twitter un mesaj de laureate: „Tocmai am aterizat – o călătorie lungă, dar toată lumea se poate simți acum mult mai în siguranță decât în ziua când am preluat funcția. Nu mai există o amenințare nucleară din partea Coreei de Nord”.

Cui nu i-ar plăcea să-l creadă? Realitatea e, din păcate, mult mai prozaică decât visele narcisiace ale lui Trump.