Prima pagină » Puterea Gândului » Klaus Iohannis – atins de morbul dubitației

Klaus Iohannis – atins de morbul dubitației

Klaus Iohannis - atins de morbul dubitației
Klaus Iohannis - atins de morbul dubitației. Lelia Munteanu crede că greșim cerându-i Președintelui României mai mult decât poate

Ajuns la sediul NATO din Bruxelles, președintele României n-a avut încotro, a trebuit să răspundă și unor întrebări privind revocarea Procurorului Șef al Direcției Naționale Anticorupție.

Prespun că, măcar în cele două ore și jumătate, cât a durat zborul spre Bruxelles, Klaus Iohannis s-a gândit la niște formule de răspuns. Constat – din păcate, fără surprindere – că explicațiile Președintelui au rămas în nota obișnuită: lipsite de substanță, contradictorii chiar în anumite părți, fără credibilitate.

„Nici un moment nu a fost o opțiune să nu respect Constituția și statul de drept”. Poate că, pentru domnia sa, cele 33 de zile de la publicarea motivării au trecut ca și când n-ar fi fost. 33 de zile în care a făcut declarații echivoce, dând până în ultima clipă speranțe nucleului său dur de susținători că se gândește intens la a nu o revoca pe Laura Codruța Kovesi – variantă explicit susținută de PNL, care luni a dat-o cu trupeu la întors și de USR, care a avut decența politică, lucru rar la un partid eminamente histrionic, de a o susține până la capăt. USR-ul, suprapus cu sine, a evitat capcana în care a căzut Klaus Iohannis și din care nici astăzi n-a reușit să se ridice: dacă Direcția Națională Anticorupție și Procurorul Șef „au făcut o treabă foarte bună”, de ce a răsplătit-o pe doamna Kovesi cu revocarea? Pentru că așa a decis Curtea Constituțională, fără alte explicații, nu e un răspuns. Iar Președintele tocmai de explicații fuge, refugiindu-se în poncife: „respect statul de drept, respect Constituția”. Respectul față de statul de drept și respectul față de Constituție intră în fișa postului. Până și Viorica Vasilica Dăncilă spune că respectă statul de drept, democrația, Constituția și toate celelalte valori fundamentale și o face aproape fără greșeală.  

Rugat de simpatizanți, în toate zilele acestea, să le ofere românilor – și nu prin intermediar – încrederea că lupta anticorupție nu va slăbi, că domnia sa, personal, o va susține din răsputeri, Klaus Iohannis le-a făcut, neconvins, hatârul, părând însă a fi atins de morbul dubitației: „Voi sprijini în continuare, poate și mai mult, lupta anticorupție”… Poate și mai mult?!

E evident că greșim cerându-i Președintelui României mai mult decât poate.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Mario De Mezzo nu dă înapoi! Primarul Slatinei: „Dacă aș da timpul înapoi, aș lua aceleași decizii”
Digi24
„Un atac împotriva Federației Ruse”. Moscova amenință direct Republica Moldova
Cancan.ro
Motivul REAL pentru care Denise Rifai a fost înlocuită cu Cătălin Măruță la Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Fata din Roșiori de Vede care a absolvit Harvard și lucrează la NATO. Povestea Laviniei Teodorescu: „M-aș întoarce oricând în România”
Mediafax
România, învinsă fără drept de apel de Franța! Tricolorii U16 se opresc în sferturile EuroBasket
Click
România, zgâlțâită de cutremure! Sofia Vicoveanca stă într-un bloc cu bulină roșie: „E pericol!” Avertismentul arhitectului Mihai Albu
Digi24
Noi informații despre accidentul mortal din centrul Brașovului. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu șoferul
Cancan.ro
Anna și pensionarul MApN s-au autodenunțat. Gestul de pe Transfăgărășan e pistol cu apă. Iubirea lor a trecut granița (și nu doar o dată)!
Ce se întâmplă doctore
Dieta cu două mese pe zi a Amandei Holden! Actrița își expune cu nonșalanță trupul perfect, la 55 de ani
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Problema neașteptată a cablurilor pe bază de soia. Un șofer a plătit scump
Descopera.ro
Furnicile lucrează mai bine în grupuri mari, au aflat oamenii de știință
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ieri m-am jucat cu soția de-a doctorița și pacientul!
Descopera.ro
Deținerea unui câine ar putea avea efecte surprinzătoare asupra sănătății copiilor, indică un studiu