Asaltul final al Coaliției BMD-SP (Brâul Maicii Domnului – Statul Paralel)

Până zilele trecute, nimeni nu citise celebra scrisoare prin care mai mulți doctori cereau demisia președintelui Liviu. O dată cu apariția epistolei asumată de trei medici în frunte cu doctorița Gabriela, lucrurile începuseră să se precipite. Șeful își triplase garda de corp, își bătuse-n cuie ferestrele de la dormitor, își pusese pistolul sub pernă și convocase o ședință pentru a tranșa, definitiv, problema. Doar că taberele erau acum destul de echilibrate și orice act de trădare pe ultima sută de metri ar fi cântărit decisiv în economia conflictului.

În timp ce regimul opresiv dădea semne vădite de slăbiciune, liderul Statului Paralel nu putea sta cu mâinile-n sân. Klaus mă rugase să organizez, discret, o întânire cu Eduard, Ludovic și Augustin. Ultimul, un pacient de la salonul 21-60 care se credea procuror general, umbla noaptea pe holurile spitalului cu un vraf de dosare sub braț, ciocănea din ușă-n ușă și întreba, foarte degajat, cu pantalonii de pijama lăsați în vine, dacă doctorul Tudorel era pregătit să-i facă o evaluare rapidă la RMN. Cei patru reprezentanți ai Statului Paralel urmau să discute despre posibile consecințe ale înlăturării președintelui Liviu din fruntea Micului Pentagon și înlocuirea acestuia cu pacienta Viorica, de la salonul 20-20 (care – după cum v-am mai spus – se credea prim-ministru).

NEWS ALERT Avertisment MAE pentru românii care merg în Sicilia, după erupția vulcanului Etna. Zborurile de pe Aeroportul din Catania au fost suspendate

22:53

REACȚIE Mario De Mezzo, după ce a devenit inculpat în dosarul „Cimitirul Strehareți”: Dacă aș da timpul înapoi, aș lua aceleași decizii

22:30

Am reușit să obțin telefonic o rezervare la restaurantul Secției de Terapie Intensivă, într-un separeu unde, de obicei, luau masa doctorii. După niște aperitive reci (două perfuzii cu medicamente psihotrope), Klaus îi solicită lui Eduard, în calitatea acestuia de director al Serviciului, o primă informare cu privire la starea de spirit din rândul medicilor.

– Dragă Edi, cu atâția președinți și șefi de guvern pe cap, n-am avut timp nici să respir. Crede-mă, l-am rugat pe bucătar să-mi facă o omletă și să mi-o pună în mapa cu discursul de deschidere de la summit. Habar n-am care-i mișcarea pe teren. Ia zi, pică Liviu, sau nu?

Fără să se grăbească, directorul extrase un bilețel din tivul de la pijamale, îl despături și îl citi conspirativ, cu voce joasă.

– Scorul este 30 la 17. Restul sunt indeciși. Ne mai trebuie minim 5 voturi…

Se scobi printre dinți cu bilețelul (deși nu apucase să mănânce nimic în afară de perfuzii), apoi îl aprinse în scrumieră. Hârtia se transformă în scrum.

În colțul mesei, Ludovic se scărpină după ureche, își dădu ochii peste cap și căscă zgomotos.

– V-am spus că Crin și Vasile vor să fie primii pe lista de europacienți la Spitalul Psihiatric Jours Heureux din Bruxelles?

O palmă primită după ceafă îl făcu să sară de pe scaun, plin de nervi.

– Ce-ți veni, băi Augustine? De ce dai?!

– Ești prost?! Ce legătură au Crin și Vasile cu discuția noastră?

Mai senin decât cancelarul Angela în ziua în care fusese întrebată dacă nu vrea să-i primească în patul ei pe refugiații sirieni, Ludovic ridică din umeri. Pe urmă îmi ceru să-i aduc încă o perfuzie, simțea că se învârte cu tot cu podea și că-i țiuie urechile ca atunci când procurorii îl trimiseseră în judecată pentru obținere de foloase necuvenite.

Surprinzător (pentru mine, cel puțin), Klaus își aprinse joint-ul cu iarbă pe care amicul Jean-Claude i-l băgase în chiloți înainte de-a pleca la aeroport. Nu-l mai văzusem pe liderul Statului Paralel atât de tensionat. Trase puternic din țigară, scrâșni cu maxilarele încordate, apoi îl sărută pe șeful agenților secreți, direct pe buze, suflându-i fumul în gură. Bărbatul rămase năuc, așteptă liniștit să-i iasă fumul pe nas, în timp ce Ludovic își puse a treia perfuzie și izbucni în râs, înainte ca Augustin să-i tragă un cot în plină dantură.

– Terminați cu prostiile! tună Klaus. Edi, vreau sa te-aud. Cum înclinăm balanța către tabăra insurgenților?

Directorul Serviciului era conectat non-stop la fluxul intern de informații clasificate, le primea pe telefonul mobil sub formă de SMS-uri cifrate și le decripta cu ajutorul Noului Testament, pe care-l ținea la piept și-n somn, legat de gât cu un lanț de aur dentar de 24 de karate (cadou de la miliardarul filantrop George).

– Treaba e ca și rezolvată, îl asigură Edi. Am înregistrări ambientale cu șapte doctori acuzați de malpraxis. Pe alți trei i-am prins cu trafic de cârnați din carne de porc bolnav de pestă africană. Idioții băgau marfa la suprapreț, la cantina spitalului. M-au implorat să nu-i dau pe mâna lui Augustin.

Când în separeu își făcură apariția doctorița Gabriela împreună cu ceilalți doi colegi semnatari ai scrisorii, Klaus scăpă țigara din gură, rămânând ca la dentist. Ce căutau acolo liderii răscoalei? De unde aflaseră despre întrunirea clandestină a conducerii Statului Paralel?

– Vreau să vorbim, să negociem, le spuse Gabriela, trăgându-și un scaun la masă.

Se așeză lasciv, picior peste picior, lăsându-i să i se vadă, preț de câteva clipe, bikinii Hugo Boss cu secera și ciocanul brodate pe partea frontală.

– Despre ce anume să negociem? îndrăzni Klaus, rămas cu privirea pierdută undeva între picioarele femeii.

– M-am rugat la Brâul Maicii Domnului, dar nu este suficient. Îmi mai trebuie voturi să-l dau jos pe Liviu… Ce zici, te bagi? Punem de-un parteneriat la nivel subteran, departe de ochii pulimii?

Vizibil surprins de propunere, liderul Statului Paralel se aplecă să-și recupereze joint-ul. Trase două fumuri înainte de a-i răspunde.

– Și nouă, ce ne iese la faza asta?

– De mâine se întoarce Codruța la Direcția Psihiatrică Anticorupție, iar legile Justiției vor fi ce-au fost, și chiar mai mult decât atât!

Cu dinții crăpați, Ludovic scăpă un chiuit și, plin de entuziasm, începu să zdrăngăne la chitară: Iubita mea, să ne-aruncăm în mare / Împleticiți în sare și guvizi… Însă nu apucă să-și ducă până la capăt „Aruncarea în valuri”, ușa se dădu în lături și președintele Liviu intră ca o furtună, cu telefonul mobil în mână.

Le făcu poză, înainte ca cineva să poată reacționa.

– Gata, v-am prins! exclamă șeful spitalului. Iată dovada că nu vorbesc prostii. Iată cine stă la masă cu Statul Paralel! Gabriela, îmi pare rău pentru tine, iubesc trădarea, dar îi urăsc pe trădători. Indiferent că mă omori sau mă lași în viață, tot ai pierdut meciul. Ne vedem la ședință. Auguri amici!

Bărbatul ieși zâmbind, iar Ludovic continuă să zdrăngăne la chitară, la urechea doctoriței: Iubita mea, să ne-aruncăm în mare / Și să trăim în mare neînfrânt / Să ne luăm dacă dorești la vară / Trei săptămâni concediu pe pământ…

(va urma)