Prima pagină » Știri » Un lanţ de optică din România a pornit programul Rabla la ochelari, la care s-au înscris peste 19.000 de oameni până în prezent.

Un lanţ de optică din România a pornit programul Rabla la ochelari, la care s-au înscris peste 19.000 de oameni până în prezent.

De când a fost iniţiat programul “Rabla la ochelari”, Lensa, cel mai mare magazin de optică din România, s-a bucurat de un număr semnificativ de persoane înscrise.

Peste 19.000 de persoane au beneficiat de acest program, ceea ce evidenţiază nevoia românilor de a-şi schimba perechea veche de ochelari şi de a se bucura de şansa achiziţiei unei perechi noi.

Sănătatea ochilor este, fără doar și poate, unul dintre aspectele de care trebuie să ținem cont, mai ales atunci când avem probleme oftalmologice. De asemenea, în cazul în care folosim foarte mult calculatorul său orice alt dispozitiv digital, ochelarii de protecţie pot fi extrem de folositori, aceştia prevenind riscul apariţiei altor probleme oftalmologice.

Programul “Rabla la ochelari”

Între 1 Septembrie – 31 Octombrie 2020, Lensa.ro lansează programul de reînnoire a ochelarilor de vedere, intitulat sugestiv „Rabla la ochelari”.

În cadrul acestui program, clienții care vor preda la showroom-urile Lensa.ro orice pereche veche de ochelari, vor primi până la 500 de lei în schimbul acesteia. Suma se va oferi sub formă de reducere la achiziția unei noi perechi de ochelari de vedere. Se va putea aplica o singură reducere pe comandă.

„Vedem în rândul românilor o preocupare în creștere atât pentru domeniul fashion, dar și pentru un stil de viață mai sănătos. Cu toate acestea, preocuparea de a avea o vedere perfectă nu este încă la același nivel. Atât timp cât înțelegem că la birou folosim un anumit tip de încălțăminte, iar în timpul activităților sportive un alt tip, ar trebui să aplicăm și aceleași reguli cu ochelarii – să folosim ochelari noi, performanți și mai ales adaptați activităților diverse. În special cei ce depind de ochelari nu ar trebui niciodată să stea fară o pereche de rezervă. Este o investiție obligatorie, care face diferența”, este de părere Florin Niță, marketing manager la Lensa.ro

În perioada pandemiei COVID-19, prin feedbackul luat de la clienți, echipa Lensa a ajuns la concluzia că timpul petrecut în fața ecranelor digitale a crescut semnificativ pe anumite segmente de populație, iar acest lucru poate ridica riscul apariției unor probleme oftalmologice pe termen lung.

Potrivit unui studiu realizat de Lensa.ro anul trecut, pe un eșantion de 6.000 de respondenți, mai mult de 70% dintre aceștia nu merg la timp la consultațiile oftalmologice sau de determinare a dioptriilor, deși peste 50% din români au nevoie de corecție.

Cercetarea demarată de Lensa a pornit de la premiza că, deși văzul este cel mai important simț, românii nu sunt preocupați suficient de aspectul prevenției sau al corecției la timp.

Problemele frecvente ale purtătorilor de ochelari

Cele mai des întâlnite probleme ale purtătorilor de ochelari, pe care Lensa dorește să le conștientizeze prin programul “Rabla la ochelari” sunt:

– ruperea neașteptată a perechii vechi de ochelari, în condițiile în care nu există o altă pereche de rezervă

– purtarea unor rame vechi și deteriorate ce produc alergii, zgârieturi sau presiune excesivă pe nas și urechi

– purtarea de ochelari cu lentile ce nu mai corespund dioptriilor actuale, ce rezultă în vedere încețoșată sau dureri de cap și amețeli

– purtarea de ochelari cu lentile zgâriate sau mătuite, ce nu mai oferă acuitate vizuală optimă

– aspectul estetic – purtarea de rame ce nu se (mai) potrivesc cu stilul și personalitatea purtătorului

Consultații gratuite de determinare a dioptriilor

În sprijinul programului “Rabla la ochelari”, Lensa continuă seria de consultații gratuite de determinare a dioptriilor.

Optometriștii Lensa au realizat anul trecut peste 10.000 de consultații optometrice gratuite, iar anul acesta estimează o depășire semnificativă a acestei cifre.

Consultațiile se pot programa online pe www.Lensa.ro și sunt realizate în cele 6 showroom-uri Lensa din București, Cluj, Timișoara, Iași, Constanța și Craiova.

Această activitate, care continuă și în 2020, se îmbină perfect cu programul “Rabla la ochelari” – scopul lor fiind același, de educare și conștientizare.

Cum alegem corect lentilele și ramele?

Lentilele de vedere sunt produse extrem de complexe, ce pot corecta majoritatea viciilor de refracție. Alegerea lentilelor pornește de la nevoia specifică a purtătorului, lucru care se întâmplă în cadrul unei discuții individuale cu specialiștii din showroom-urile Lensa.

Astfel, lentilele se pot personaliza în funcție de meserie sau activitate (ex: lentile pentru condus, lentile cu filtru pentru lumină albastră, lentile de soare cu dioptrii, lentile inteligente fotocromatice), dar și de tipul de viciu de refracție (ex: lentile pentru astigmatism, lentile progresive ce elimină nevoia purtării a 2 perechi de ochelari, de distanță și de aproape).

Cele mai populare lentile sunt cele ale mărcilor Essilor, Hoya, Polarizen și Zeiss.

Ramele ochelarilor oferă în ziua de azi opțiuni nelimitate pentru confort, pentru reflectarea personalității, pentru adaptarea la diversele tipuri de activități (sport, citit, condus, lucru la calculator).

Atât în showroom-ul Lensa, cât și pe www.Lensa.ro, clienții pot alege dintr-o gamă variată de modele de ochelari de vedere, ochelari de soare sau lentile, dar și dintr-un mix de brand-uri, printre care Ray-Ban, Polarizen, Emporio Armani, Guess, Tommy Hilfiger, Hugo Boss, Dolce&Gabbana sau Polaroid.

Lensa.ro se așteaptă anul acesta la o cifră de afaceri de peste 8 milioane de euro din comerțul cu ochelari de soare, ochelari de vedere, lentile de contact colorate și lentile de vedere. Anul trecut, Lensa.ro a încheiat cu o cifră de afaceri de peste 6 milioane euro.

Pe lângă varietatea mare de modele, Lensa.ro oferă clienților, în magazinele fizice, determinarea gratuită a dioptriilor, adaptare la lentile de contact, consultanță specializată privind achiziția de ochelari de vedere, montaj lentile de ochelari, reparații rame.

Lensa.ro este un brand românesc deținut de antreprenorii Daniel Crăciun și Florin Niță, care după sapte ani s-a poziționat între cei mai mari jucători pe piața de optică din România, având peste 200.000 de comenzi anual.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Proiect de lege: scutire de impozit pe venit pentru părinții cu doi copii. Măsura merge la vot final în Camera Deputaților
Digi24
Cine este Maria Julissa, femeia care ar fi stârnit un adevărat război în Mexic, după uciderea liderului de cartel El Mencho
Cancan.ro
Milionarul lui Halep, la un pas să pună mâna pe o comoară de 4,5 mil €. Tun financiar uriaș!
Prosport.ro
FOTO. Ana Maria e considerată cea mai frumoasă fotbalistă din lume!
Adevarul
Consilier al guvernatorul BNR: România a pierdut 8 miliarde de euro în două zile înaintea turului doi al prezidenţialelor
Mediafax
Cum s-a ajuns la războiul dintre Pakistan si Afganistan
Click
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Digi24
Verdict pentru Dorian Popa! Ce au decis judecătorii după ce a fost prins drogat la volan
Cancan.ro
Daniela, o mămică de doar 37 de ani, a murit la 48 de ore după ce și-a sărbătorit ziua de naștere. Ce i-a adus sfârșitul
Ce se întâmplă doctore
Cum a reușit Mihai Dedu să slăbească 36 de kilograme în mai puțin de un an! A ținut o dietă drastică: „Nu pot să mă laud că a fost simplu”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dorian Popa, condamnat definitiv la închisoare pentru conducere sub influența drogurilor. Cum va executa pedeapsa
Descopera.ro
O stea colosală și-a schimbat brusc culoarea!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. La coafor: – Vă iau pe la spate? Clienta...
Descopera.ro
Cel mai toxic oraș de pe Pământ: cum a decăzut de la 10.000 de locuitori și a rămas un oraș-fantomă?