Prima pagină » Coronavirus » Pandemia de COVID-19 | Uniunea Europeană sprijină financiar Republica Moldova

Pandemia de COVID-19 | Uniunea Europeană sprijină financiar Republica Moldova

Pandemia de COVID-19 | Uniunea Europeană sprijină financiar Republica Moldova

Republica Moldova va primi un ajutor financiar de la Uniunea Europeană, valoarea acestuia fiind de 15 milioane de euro. Ajutorul este pentru atenuarea efectelor pandemiei de COVID-19.

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunţat că miercuri a semnat decretul care permite acceptarea ajutorului de la UE.

 Republica Moldova va primi suma de 15 milioane de euro

Este vorba despre suma de 15 milioane de euro pe care statul moldovean o va utiliza pentru redresarea economică. Acordarea ajutorului a fost stabilită în timpul vizitei la Bruxelles a preşedintelui Republicii Moldova, Maia Sandu.

„Astăzi, ca urmare a discuţiilor avute în cadrul vizitei mele la Bruxelles, am semnat Decretul pentru iniţierea negocierilor şi aprobarea semnării Acordului de finanţare între Republica Moldova şi Comisia Europeană privind asistenţa financiară din partea Uniunii Europene destinată pentru atenuarea efectelor pandemiei. Acordul prevede o donaţie de 15 milioane de euro, ajutor pentru depăşirea crizei sanitare şi economice. Am semnat acest decret pentru a face posibilă acordarea finanţării pentru Republica Moldova în contextul în care lipseşte un guvern cu atribuţii depline. Vom urmări cu atenţie alocarea acestor fonduri”, a declarat preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu.

Alte ajutoare pentru Republica Moldova au fost acordate de România.

Studiu: Unele cazuri grave de COVID-19 duc la afecțiuni ale ochilor

Medicii au examinat imagini de rezonanță magnetică și au descoperit anomalii severe la unii pacienți care au suferit forme grave de COVID-19.

Deși coronavirusul atacă în principal plămânii, boala poate fi asociată și cu apariția unor afecțiuni oculare, precum conjunctivita și retinopatia, care pot provoca chiar și pierderea vederei, scrie adevărul.ro.

Studiul Societății Franceze de Neuroradiologie a evaluat prin examene RMN un număr de 129 de pacienți cu forme severe de COVID-19. Nouă dintre aceștia au prezentat anomalii ale globului ocular, iar imaginile au evidențiat unul sau mai mulți noduli în partea posterioară a globului ocular.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
„Putem merge PE JOS până în România”: Dunărea la minime ISTORICE scoate la iveală epave și amenință producția de energie din regiune
Digi24
„Apocalipsa comandată prin poștă”. Epidemia de ciclosporiază din SUA expune pericolul unui viitor scenariu de coșmar: atacul biologic
Cancan.ro
1.000 lei amendă pentru toți șoferii români care fac această greșeală în timp ce conduc. E interzis!
Prosport.ro
Rusoaica Irina Shayk se iubește la 40 de ani cu un star mai tânăr decât ea cu 11 ani
Adevarul
De ce scade nivelul Dunării, deși în România a plouat mult. Explicațiile hidrologilor
Mediafax
AVERTISMENT de la Apele Române: „Următoarele două săptămâni sunt critice”. Dunărea poate coborî sub pragul critic din 2003
Click
Ce l-a uimit pe un vlogger american în România: „Unul dintre cele mai frumoase locuri din Europa”
Digi24
„Înșelătoria incredibilă” prin care un escroc a păcălit turiști și oficiali din Italia timp de zeci de ani cu un amfiteatru roman fals
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Ce se întâmplă doctore
Fosta iubită a lui Cristiano Ronaldo, iubit cu 11 ani mai tânăr. E un jucător de baschet foarte cunoscut! Imagini incendiare cu cei doi
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Este LEGAL ca Poliția să stea cu radarul sub pom sau după un panou publicitar?
Descopera.ro
O reptilă marină s-a fosilizat atât de bine încât...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ea în dormitor: – Eu nu sunt genul acela de fată!
Descopera.ro
Două stele în jurul cărora ar exista sfere Dyson au fost analizate cu Telescopul Spațial James Webb