Prima pagină » Știri politice » Nicolae Ciucă, în vizită la noul pod de la Dâmbovicioara, judeţul Argeş: „Reuşim ca, la 137 de ani, să dăm în folosinţă un pod nou şi modern”

Nicolae Ciucă, în vizită la noul pod de la Dâmbovicioara, judeţul Argeş: „Reuşim ca, la 137 de ani, să dăm în folosinţă un pod nou şi modern”

Președintele Partidului Național Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a vizitat, sâmbătă, noul pod de la Dâmbovicioara, județul Argeș, care este modernizat, cu fonduri europene, dar și naționale, la 137 de ani de când a fost dat în folosință.

Nicolae Ciucă, aflat, sâmbăta, în județul Argeș la un eveniment de partid, a mers împreună cu alți lideri liberași la nivel național și local, mers pe șantierul podului de la Dâmbovicioara.

„Este un proiect pe care am vrut să îl vedem că se apropie de final. Avem o activitate la Câmpulung și am folosit această oportunitate ca fiind în zonă să ne convingem și de faptul că avem, în sfârșit, un proiect care începe și se termină la timp”, a spus Nicolae Ciucă.

„Atunci când se vrea cu adevărat, se poate”

Șeful PNL a apreciat că este foarte important de subliniat  faptul că este un proiect românesc, constructorul este român, construit cu fondurile pe investiții de la bugetul de stat cu fondurile europene.

„Este un proiect finanțat pe Programul Operațional Infrastructură Mare și, dacă nu mă înșel, are o valoare de 46 de milioane, din care 34 sunt fonduri europene. Este un mesaj cât se poate de clar că atunci când se vrea cu adevărat, se poate. Și din perspectiva mea, am vorbit de foarte multe ori de faptul că România a reușit, de la integrarea în Uniunea Europeană, să absoarbă aproximativ 54 de miliarde, iar în anul 2022 am reușit să atingem nivelul maxim de 11 miliarde, iar beneficiul în care putem să complementăm cele două surse de finanțare – fonduri europene și bugetul de stat – duc la realizarea unor astfel de investiții, investiții care reușesc să scurteze itinerariile, reușesc să fluidizeze traficul, reușesc să asigure o portanță mai mare astfel încât să poată să fie trecute astfel de poduri, cu o încărcătură mai mare, nemaiexistând limitările de greutate care existau pe vechiul pod, un pod care, așa cum am văzut acolo pe planșă, a fost construit în anul 1886 și reușim la 137 de ani să dăm în folosință un pod nou și modern”, a transmis Nicolae Ciucă.

Liderul PNL a felicitat constructorii pentru că s-au încadrat în timp și și-a exprimat speranța ca și calitatea să fie pe măsură, la finalul derulării acestei perioade de verificare și testare, astfel ca la finele lunii noiembrie, să avem circulația liberă pe acest pod.

„Este important pentru noi toți să avem asigurată această infrastructură rutieră. Ne dorim foarte mult dezvoltarea economică a țării, ori știm că arterele pe care se asigură potențialul unei dezvoltări economice sunt aceste lucrări de infrastructură, rutieră, feroviară, lucrări de artă, cum este cea de aici”, a transmis șeful PNL.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a transmis, în luna octombrie, documentele pentru rambursarea de fonduri europene în valoare de 928 milioane euro, în cadrul programelor operaționale 2014-2020. De la aderarea României la blocul comunitar, fondurile UE pe care le-a accesat România sunt de aproximativ 90 ori mai mari.

Mai exact, conform celui mai recent document de sinteză, elaborat de Ministerul Finanțelor Publice, repectiv Evoluţia fluxurilor financiare dintre România şi Uniunea Europeană, sumele pe care le-a primit România de la aderare, respectiv din trei Cadre Financiare Multianuale și NextGenerationEU (PNRR) au ajuns 89,39 de miliarde de euro. Totuși, dacă scădem contribuția României la UE, de 28,75 de miliarde de euro, soldul este de 60, 64 de de miliarde de euro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce este un „oraș-burete” și de ce Europa pariază pe această soluție. Bucureștiul are o mare problemă
Digi24
Regula rutieră pe care mulți șoferi o ignoră: Ce se întâmplă cu limita de viteză de la intrarea în localitate după prima intersecție
Cancan.ro
Ce a scris presa locală din Brăila despre Ian, noul concurent de la Insula Iubirii, în 2014. Ce studii are Boitași Marian Gigi
Prosport.ro
L-a învins pe Chivu și a anunțat că divorțează de Alina după 7 ani: „Am luat decizia împreună”
Adevarul
Noua Dacia Striker, comparată de britanici cu un Audi A6 Allroad la o treime din preț
Mediafax
Declarație surprinzătoare a lui Donald Trump despre Crimeea: „Este, fără îndoială, cea mai valoroasă parte a Ucrainei”
Click
Alimentul super ieftin care prelungește viața în familia lui Dorel Vișan: „De ce credeți că țăranii trăiau mult?”
Digi24
„So much bruiaj". Cristela cere intervenția SUA pentru eliberarea lui Călin Georgescu. Interviu cu un influencer care ar fi spălat bani
Cancan.ro
Avem înregistrarea cu mesajul de adio al Mădălinei Apostol. Ultimele cuvinte înainte de tragedie
Ce se întâmplă doctore
Cine este doctoriţa celebră care a făcut accident în Alexandria? Ce le-a spus polițiștilor că a consumat înainte de a se urca la volan
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Tesla prezintă noua generație Roadster, cu tehnologii dezvoltate împreună cu SpaceX
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Astronomii au descoperit un declanșator „universal” pentru jeturile găurilor negre
Mediafax Italia
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Mediafax Spania
Scandal pentru sondajul electoral: ”Votul ascuns a existat întotdeauna”