Prima pagină » Sport » Flavius Stoican e noul antrenor al celor de la Farul Constanța. Ce spune tehnicianul care a venit în locul lui Ianis Zicu

Flavius Stoican e noul antrenor al celor de la Farul Constanța. Ce spune tehnicianul care a venit în locul lui Ianis Zicu

Flavius Stoican e noul antrenor al celor de la Farul Constanța, el sosind în locul lui Ianis Zicu.

Stoican, 49 de ani, a pregătit ultima oară echipa din Liga 2, CSM Reșița, iar în carieră a mai stat pe banca tehnică la Chindia Târgoviște, CS Mioveni, Dinamo, FC Voluntari, Zimbru Chișinău, Pandurii Târgu Jiu, Poli Iași, Petrolul Ploiești, FC U Craiova sau FC Botoșani. Ca jucător a fost campion cu Dinamo și dublu campion în Ucraina, cu Șahtior Donețk.

Ianis Zicu a anunțat că pleacă de la Farul după eșecul, 0-1, cu FC Hermannstadt. El venise la echipă în vara trecută și la constănțeni în 34 de meciuri a avut 15 înfrângeri, 11 victorii și opt remize.

Flavius Stoican e noul antrenor al celor de la Farul Constanța

„Atunci când este destul de greu, îmi place să cred că reușesc. Fără ajutorul jucătorilor, practic este imposibil. Ceea ce mă bucură este faptul că în discuția cu Gică Popescu despre fiecare jucător în parte au fost doar cuvinte de laudă. Pot spune că echipa a avut și ghinion, a pierdut multe puncte în ultimele minute. Cred că nu au avut șansă în anumite momente. Sigur, în anumite meciuri au avut șanse care s-au ratat, apoi s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Una peste alta, sunt multe puncte acumulate, iar pentru asta vreau să îl felicit pe Ianis Zicu. O să am o discuție cu el. Vreau să știu mai multe despre ceea ce s-a întâmplat la echipă.

Am o relație specială cu el, ne cunoaștem de foarte mult timp. Sunt optimist, sper să reușim să jucăm bine și să acumulăm puncte. Cred că putem face lucrul ăsta, sunt jucători care au calități. Chiar a fost una dintre întrebările pe care i le-am pus lui Gică, dacă jucătorii sunt dezamăgiți atunci când se termină un meci care se pierde.

Mi-a spus că da. Este un lucru important să nu treci nepăsător, iar ei chiar suferă atunci când pierd. Au simțit că pot mult mai mult. Sper să arătăm pe teren lucrul acesta. Vă dați seama că mi-a plăcut că am fost căutat cu Farul! Să lucrezi cu Gică Popescu e o mândrie. În primul rând, ne dorim să continuăm în Liga 1.

Chiar dacă suntem foarte optimiști că jucătorii au calități, în fotbal se poate întâmpla orice, trebuie să fim foarte atenți la lucrul acesta. Acum ne interesează să acumulăm puncte. Mai ales că jucăm în următoarea etapă cu FCSB, echipă care în ultimul meci a jucat bine. Îmi place fotbalul cu multe ocazii, dar trebuie să fim atenți și să nu primim goluri, cum s-a întâmplat la Sibiu – a fost chiar dezamăgitor. Nu oferta financiară m-a tentat”, a declarat Flavius Stoican, la conferința de presă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
POLITICO: România, pe cale să pună capăt, mâine, unei paralizii politice de cinci luni
Digi24
De ce nu va ajunge la închisoare elevul care a înjunghiat o profesoară și un coleg? Explicațiile judecătorului Cristi Danileț
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei', o nouă predicție BULVERSANTĂ, după ce a prezis pandemia Covid-19: 'Se va întâmpla în 2027'
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și-a dat pe spate fanii cu o nouă apariție incendiară: „Absolut superbă!”
Adevarul
Cutremurul de 4,8 din Vrancea, efect surprinzător în București. Avertismentul unui inginer constructor
Mediafax
SURPRIZĂ! Călin Georgescu, din nou în fața judecătorilor. Când se decide soarta arestului la domiciliu
Click
Greșeala pe care mulți români o fac înainte de culcare. De ce nu este recomandat să lași cheia în yală peste noapte
Digi24
O importantă cercetătoare în domeniul cancerului a murit din cauza bolii pe care încerca să o vindece. Care a fost primul ei simptom
Cancan.ro
Ultimele cuvinte ale lui Pablito. Ce a spus nepotul interlopului Adrian Mogoș înainte să moară este cutremurător
Ce se întâmplă doctore
Fostă concurentă la Survivor, suspectă de cancer! A suferit deja o operație de histerectomie: „Momentul critic și de panică pentru mine a fost acela când mi s-a zis cuvântul «biopsie»”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Cutremur în România: Ce faci dacă mașina e avariată de bucăți căzute de pe o clădire sau alte elemente stradale
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Am comandat friptură cu o felie de lamâie, zice Bulă!
Descopera.ro
Oamenii de știință ar fi rezolvat, în sfârșit, misterul celor două fețe ale Lunii
Mediafax Italia
ULTIMA ORĂ: Și-a ucis mama și tatăl vitreg!
Mediafax Spania
Iarna vine cu FACTURI MAI MARI! Cu cât se vor scumpi gazele și lumina