Prima pagină » Justiție » DNA a demarat audierile în dosarul în care e anchetată Oana Gheorghiu. Interogatoriile îi vizează și pe miniștrii Darău și Miruță

DNA a demarat audierile în dosarul în care e anchetată Oana Gheorghiu. Interogatoriile îi vizează și pe miniștrii Darău și Miruță

Adina Anghelescu

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au început audierile în dosarul în care se anchetează fapte de corupție posibil săvârșite de vicepremierul Oana Gheorghiu în favoarea grupului german Schwarz.

Ieri, la DNA a fost audiat un martor important. Conform surselor, ar fi vorba de o persoană din ADR (Agenția pentru Digitalizarea României) care cunoaște modul în care s-ar fi încercat, prin presiune, semnarea unor contracte cu grupul german Schwarz.

Vicepremierul Oana Gheorghiu participa la conferinta de presa organizata de Agentia pentru Monitorizarea si Evaluarea Performantelor Intreprinderilor Publice (AMEPIP) privind activitatea institutiei si stadiul indeplinirii tintelor din PNRR referitoare la guvernanta corporativa, eveniment desfasurat in Bucuresti, marti, 28 aprilie 2026. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

Aceleași surse au menționat, pentru Gândul, că planul de anchetă vizează și audierea miniștrilor Irinel Darău și Radu Miruță, care cunosc aspectele cele mai importante legate de cazul Schwarz, printre acestea fiind semnarea unui proiect de hotărâre de guvern care a fost șters apoi, în decembrie 2025, de pe site-ul Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, după ce fusese publicat, la acea vreme existând punctele de vedere de la avizatori (printre care și Ministerul Justiției și Finanțelor), inclusiv al ADR și semnătura lui Radu Miruță.

Radu Miruta (S), ministrul Apararii Nationale si vicepremier, si Irineu Darau (D), ministrul Economiei, Digitalizarii, Antreprenoriatului si Turismului, au depus juramantul de investitura in functie, in prezenta presedintelui Nicusor Dan (C), in cadrul unei ceremonii desfasurate la Palatul Cotroceni, marti, 23 decembrie 2025. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

Ce dovezi ar fi strâns procurorii

DNA va trebui să pună cap la cap toate documentele care au stat la baza încercărilor de direcționare a contractelor către Schwarz și Mastercard (n.r. -care finanțează ONG-uri și proiecte), mailurile transmise între instituții, cele transmise de consiliera personală a Oanei Gheorghiu, Mădălina Marcu, privitoare la întâlnirile cu reprezentanții Schwarz, corespondența făcută de la nivelul vicepremierului și la cabinetul ministrului Darău, dar și stenograma convorbirilor care au avut loc la întâlnirea din 19 ianuarie 2026 dintre cei de la Schwarz și mai mulți factori de decizie cum ar fi ministrul Darău, Dragoș Vlad – directorul ADR, șefi din STS, consilierii Raul Gutin, Mădălina Marcu și Mircea Stoian de la Ministerul Economiei, dar și actualul șef al ADR, Cătălin Giulescu.

Acesta din urmă nu făcea parte, la acel moment, din aparatul vicepremierului. Întâlnirea a fost una exclusivistă, afirmă sursele, pentru un singur provider, Schwarz. În privința modului în care s-a lucrat în favoarea firmei germane Schwarz ar exista dovezi strânse de procurori din care reiese cum s-a încălcat Legea achizițiilor publice, neexistând nicio licitație, iar DNA vizează acum și mecanismele prin care a fost restrânsă concurența, ocolindu-se procedurile competitive din SEAP.

Surse judiciare arată că în aceste mecanisme de favorizare ar fi mai multe persoane din USR, care ar putea fi chemate să dea cu subsemnatul la DNA.

Contraatac la denunțător prin control impus la ADR

După cum se știe, DNA a demarat această anchetă după ce fostul șef al ADR, Dragoș Vlad, a depus o plângere penală în care susține că Oana Gheorghiu, alături de ministrul Economiei, Irineu Darău, și de actualul șef ADR, Aurel-Cătălin Giulescu, ar fi exercitat presiuni asupra sa.

Dragos–Cristian Vlad, președintele Autorității pentru Digitalizarea Romaniei, participa la conferinta de lansare a proiectului Date si Informatii Statistice Tehnologizate de Interes National pentru Cunoastere si Transparenta Distinct, organizata de Institutul National de Statistica (INS), in Bucuresti, miercuri 25 februarie 2025. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

Fostul președinte al ADR acuză că i s-ar fi cerut încălcarea legislației privind achizițiile publice pentru a favoriza încheierea unor contracte cu grupul german Schwarz și că aceste presiuni au dus la anularea licitației pentru Platforma Națională de Interoperabilitate.

Pe de altă parte, surse confidențiale au dezvăluit, pentru Gândul, că la ADR ar fi fost trimis un control de la Guvern cu scopul de a scotoci după diverse probleme care ar putea să îi fie reproșate fostului președinte ADR, Dragoș Vlad, cel care a sesizat DNA-ul.

Controlul ar viza achizițiile publice din perioada 2023-aprilie 2026, deplasările interne și internaționale și salarizarea personalului public și contractual din ADR.

AUTORUL RECOMANDĂ:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Elena Udrea aruncă bomba! Cristela Georgescu, posibilă candidată la prezidențiale. Ce susținere ar primi
Digi24
Cazul românului închis în Rusia. Ce arată o analiză Reuters a videoclipului și a dosarelor privind arestarea lui David Adrian Kercso
Cancan.ro
'PLEACĂ Marco'! Adevărul despre ELIMINAREA Prințului, după ce s-a anunțat că a fost dat afară
Prosport.ro
FOTO. Olga, noua senzație a ucrainenilor, față în față cu Chivu. Prezentatoarea care „aprinde” Champions League
Adevarul
Rusia a declanșat cea mai mare vânzare de aur de la crahul din 1998, pentru finanțarea războiului
Mediafax
S-a filmat în timp ce OTRĂVEA dulceața din supermarket. A cerut 100.000 de EURO de la producător
Click
„Ne leagă multe pahare”. Mihai Bobonete, dezvăluiri despre Andi Moisescu și „Românii au talent”. Cum este actorul în rolul de tată
Digi24
Un elev de 15 ani a înjunghiat un coleg la un liceu din Pitești. Băiatul rănit a ajuns la spital. Martor: „A început să dea cu maceta”
Cancan.ro
Denisa Tănase și Mircea Brânzei s-au despărțit?! 😮 SEMNELE care i-ar fi dat de gol
Ce se întâmplă doctore
Lucrezi peste 55 de ore pe săptămână? Riscul de AVC crește cu 35%. Ce spun cardiologii despre efectele muncii excesive asupra inimii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Dacia Duster 4×4 din 2022, modelul economic de oraș care are și abilități de off-road. Ce trebuie verificat?
Descopera.ro
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Descopera.ro
Cine a spus cuvintele: „Cine nu e revoluționar la douăzeci de ani, n-are inimă, iar cine nu e conservator la treizeci, n-are minte”?
Mediafax Italia
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Mediafax Spania
Va avea o PENSIE de 70.000 de euro! Dar asta nu e tot! Ce alte privilegii i se pregătesc