De ce adevărul pierde alegerile

Când un om face o paralizie facială, cea mai simplă dintre explicațiile din public este „l-a tras curentul”. Supusă la vot, această afirmație ar lua probabil peste 80% din votul popular. Virușii sau un accident vascular cerebral, adică adevărații vinovați potențiali, ar trebui să se mulțumească cu veșnicul procentaj al UDMR: sub 10%!
 
Asta e marea problemă cu adevărul pus la vot: nu vei valida altceva decât legende. Adevărul va fi înfrânt de gura lumii. Realitatea va pierde orice referendum. Pentru că nouă ne place să votăm povestea, nu cifrele. Visul, nu experimentul. Emoția, nu adevărul.
Nu poți să recurgi la popor ca să afli dacă teoria corzilor e corectă, de exemplu. Pentru că poporul va crede că te referi la fetele de pe centură.
Nu poți te întorci la popor ca să afli leacul cancerului, data următoarei eclipse sau cea mai bună soluție de ieșire din criza economică.
Nu poți să recurgi la popor nici măcar dacă vrei să afli cât e ceasul. Pentru că fiecare are ceasul lui: unul a rămas în 1955, altul e cu mult înainte, în 2020.
 
Tocmai de aceea, e bine să nu-i punem poporului întrebări grele. E suficient că, o dată la patru ani, e nevoit să decidă care e mai puțin ticălos dintre tipii pe care și-i alege de șefi. Pe baza culorii cravatei.
 
După acest principiu, domnul Puiu Hașotti (ministru al culturii) a decis că nu poate lasă faptele să se pună în calea unei credințe populare. Că nu ne poate strica frumusețe de carte de vizită națională daco-romană cu un pașaport de neam prost, turcesc. De-aia a interzis analizele ADN făcute pe rămășițele Basarabilor. Dacă nu-s de-ai noștri? Dacă ne-am început istoria așa cum, iată, ne-o terminăm, sub management de expați?
Toată povestea asta sună mai degrabă a despotism din Kazahstan, nu a știință europeană. Ungurii și-au expertizat și ei mormintele principilor presupuși cumani și-au aflat că într-adevăr erau de neam oriental. Orgoliul național n-a pățit nimic, e bine mersi, intact, ba chiar obraznic, după cum a dovedit-o recenta poveste cu urna poetului fascist.
 
Și-atunci, de ce nu ne putem dezgropa istoria, aia reală? Foarte simplu: pentru că, după falimentul Hidroelectrica, doar mândria națională a mai rămas ne-privatizată. Doar ea a fost ferită de încetare de plăți. Din ea ne extragem din timp în timp scuzele pentru fiecare eșec în masă: „străinii sunt de vină, complotul masonic, multinaționalele, Bilderberg și ăia care bagă chimicale în pâine”. Nu putem să rămânem fără istoria asta contrafăcută și plină de bătălii câștigate și glorie. Pentru că doar cu ea ca scuză ne mai putem odihni liniștiți după fiecare catastrofă. Fără Mihai și Ștefan și Decebal, ce-ar mai fi loserii Popescu și Ionescu? Fără daco-romanitate, nu cumva ar trebui să ne-apucăm, în sfârșit, de treabă, în România reală de azi?
 
Bine, mai e e și-un argument de legendă în chestia deshumării Basarabilor: la „mutra de tătar a lui Băsescu” (am citat cu aproximație din România Mare de-acum câțiva ani), ce ne facem dacă descoperim că primii domni sunt verii lui mai de departe?

Supun la vot care explicație vă place mai tare.