15 August, calendarul zilei: Ziua Marinei Române. Ben Affleck împlinește 54 de ani. Moare Anda Călugăreanu, la doar 45 de ani

Publicat: 15 08. 2026, 07:15

Gândul vă prezintă calendarul zilei de sâmbătă, 15 august. Iată care sunt cele mai importante evenimente consemnate de-a lungul timpului la această dată.

În fiecare an, la 15 august, România sărbătorește Ziua Marinei Române, o zi dedicată marinarilor militari și civili, precum și tradițiilor navale românești. Această sărbătoare coincide cu praznicul creștin al Adormirii Maicii Domnului, considerată ocrotitoarea marinarilor. Ziua Marinei Române a fost instituită prin Legea nr. 382 din 28 septembrie 2004, iar începând cu anul 2009 a fost declarată sărbătoare națională. Cu această ocazie, în porturile și orașele de la malul Dunării și al Mării Negre sunt organizate ceremonii militare, parade navale, demonstrații pe apă și activități dedicate publicului. Prima celebrare a avut loc în anul 1902, la Constanța, iar de atunci evenimentul a devenit o tradiție importantă pentru marinarii români și pentru întreaga comunitate. Această zi reprezintă un omagiu adus curajului, profesionalismului și sacrificiului celor care își desfășoară activitatea pe mare, dar și o celebrare a legăturii dintre România și spațiul maritim.

Ziua Marinei Române

Ben Affleck este un actor, regizor, scenarist și producător american, născut pe 15 august 1972, în Berkeley, California, Statele Unite. Și-a început cariera încă din copilărie, dar a devenit cunoscut la nivel internațional în anii 1990. Consacrarea a venit în 1997, când, împreună cu prietenul său din copilărie, Matt Damon, a scris scenariul filmului Good Will Hunting. Cei doi au câștigat Premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu original, iar filmul le-a deschis drumul către o carieră de succes la Hollywood. Ben Affleck a jucat în numeroase filme importante, precum Armageddon, Pearl Harbor, The Town, Gone Girl și The Accountant. De asemenea, a interpretat personajul Batman în mai multe filme din universul cinematografic DC. Ca regizor, s-a remarcat prin filmele Gone Baby Gone, The Town și Argo. Pentru Argo, a câștigat Premiul Oscar pentru cel mai bun film în 2013, consolidându-și reputația atât în fața camerei, cât și în spatele acesteia. Astăzi, Ben Affleck este considerat unul dintre cei mai apreciați cineaști și actori ai generației sale.

Ben Affleck

Anda Călugăreanu s-a născut pe 24 octombrie 1946, în București, și a fost una dintre cele mai îndrăgite actrițe și cântărețe din România. Talentul său artistic, farmecul și sensibilitatea au făcut-o remarcată atât pe scena muzicală, cât și în teatru și televiziune. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică “I.L. Caragiale” din București și a desfășurat o bogată activitate în muzica ușoară, teatru, film și televiziune. A interpretat numeroase melodii apreciate de public, precum O portocală sau N-am noroc, și a colaborat cu cei mai importanți compozitori și regizori ai vremii. Anda Călugăreanu s-a stins din viață pe 15 august 1992, la vârsta de 45 de ani, în urma unui cancer pulmonar. Dispariția sa prematură a îndurerat lumea artistică și admiratorii săi, însă creațiile sale continuă să fie apreciate și astăzi, păstrând vie amintirea unei artiste de excepție.

Anda Călugăreanu

Alte evenimente semnificative petrecute în decursul anilor în această zi:

Nașteri 🎂

🎂1769: Napoleon Bonaparte 🇫🇷♛ general, om de stat și împărat al Franței
🎂1807: Jules Grévy 🇫🇷🗣️ al 3-lea președinte al Republicii Franceze
🎂1858: Michael Hainisch 🇦🇹🗣️ primul președinte al Austriei din 1920 până în 1928, după căderea monarhiei la sfârșitul Primului Război Mondial
🎂1909: Ecaterina Ciorănescu-Nenițescu 🇷🇴🧪 personalitate a chimiei românești, membră a Academiei Române
🎂1910: Zoe Băicoianu 🇷🇴🔨 sculptoriță și ceramistă, de afiliație modernistă târzie și postmodernistă
🎂1912: Grigore Gheba 🇷🇴🧮 general de armată și profesor de matematică. A scris peste 30 de culegeri de probleme de matematică, tipărite în peste 6 milioane de exemplare
🎂1954: Stieg Larsson 🇸🇪✒️ jurnalist și scriitor suedez de romane polițiste
🎂1963: Alejandro González Iñárritu 🇲🇽🎥 Toate cele cinci filme ale sale lansate până în 2014, Amores perros (2000), 21 Grams (2003), Babel (2006), Biutiful (2010) și Birdman (2014), au fost apreciate de critici și au fost nominalizate la Oscar
🎂1970: Chris Byrd 🇺🇸🥊 activ între 1993 și 2009. Este de două ori campion mondial la categoria grea, câștigând primul titlu WBO în 2000, învingându-l pe Vitali Klitschko
🎂1972: Ben Affleck 🇺🇸🎬 Premiu Oscar pentru cel mai bun scenariu, scris în colaborare cu bunul său prieten Matt Damon pentru Good Will Hunting (1997)
🎂1974: Natasha Henstridge 🇨🇦🎬 Species (1995), Maximum Risk (1996)
🎂1976: Denis Ștefan 🇷🇴🎬 cunoscut pentru aparitiile in Păcală se întoarce și Inimă de țigan
🎂1986: Bogdan Dinu 🇷🇴🥊
🎂1990: Jennifer Lawrence 🇺🇸🎬 La vârsta de 20 de ani, devenise a doua cea mai tânără actriță vreodată nominalizată pentru Premiul Oscar pentru cea mai bună actriță. La 22 de ani, a primit Premiul Oscar pentru rolul principal din Silver Linings Playbook (2012)
🎂1993: Diana Chelaru 🇷🇴🤸🏻
🎂1996: Iulia Dumanska 🇺🇦🇷🇴🤾🏻‍♀️ handbalistă ucraineană și română

Decese 🕯

🕯️1057: Macbeth al Scoției 🇬🇧♛ rege al scoțienilor, cunoscut ca subiect al tragediei lui William Shakespeare Macbeth și din multele opere care s-au inspirat din ea, deși piesa prezintă un portret inexact al domniei și personalității sale
🕯️1714: Constantin Brâncoveanu 🇷🇴♛ a fost domnul Țării Românești între anii 1688 și 1714, având una din cele mai lungi domnii din istoria principatelor române. Decapitat la Constantinopol
🕯️1895: Dimitrie Brândză 🇷🇴🌿 medic, naturalist și botanist, membru al Academiei Române și fondator al Grădinii Botanice din București
🕯️1944: Ștefania Mărăcineanu 🇷🇴☢️ chimistă și fiziciană de renume internațional, a formulat teorii despre radioactivitate, radioactivitatea artificială și procedeul de declanșare artificială a ploii
🕯️1992: Anda Călugăreanu 🇷🇴🎬🎤 cântăreață și actriță
🕯️2021: Gerd Müller 🇩🇪⚽️ a cucerit 3 Cupe ale Campionilor Europeni consecutiv cu Bayern München, 1974, 1975 și 1976. Cu echipa Germaniei a câștigat Campionatul Mondial din 1974 și Campionatul European din 1972

Evenimente📋

📋🇷🇴 Ziua Marinei Române 🚢⚓️ coincide cu sărbătoarea creștină a Adormirii Macii Domnului, considerată ocrotitoarea marinarilor. Ziua Marinei Române a fost marcată prin Legea nr. 382 din 28 septembrie 2004, iar începând cu 2009 a fost declarată sărbătoare națională
📋🇮🇳 India: Independența față de Marea Britanie (1947)
📋🇰🇷 Ziua naţională a Republicii Coreea; eliberarea de sub dominaţia colonială japoneză (1945)
📋🇺🇸 SUA: Ziua Victoriei asupra Japoniei
📋🇨🇬 Ziua naţională a Republicii Congo; aniversarea proclamării independenţei (1960)

Calendar 🗒️

🗒️1248: Este pusă piatra de temelie a Domului din Köln
🗒️1530: Este terminată construcția Mănăstirii Humor
🗒️1534: Ignațiu de Loyola întemeiază Ordinul iezuit
🗒️1595: Oastea otomană ocupă Bucureștii. Unele biserici sunt transformate în moschei, iar mănăstirea lui Alexandru Vodă este fortificată
🗒️1795: În Franța, livrele sunt înlocuite în mod oficial de franci
🗒️1806: Este pusă piatra de temelie a Arcului de Triumf din Paris, cu ocazia zilei de naștere a lui Napoleon I
🗒️1888: A apărut la București cotidianul „Adevărul”. Primul director a fost Alexandru V. Beldiman
🗒️1914: Este inaugurat Canalul Panama (79,6 km lungime, 30-300 m lățime și 14 m adâncime). O ceremonie oficială de deschidere este omisă din cauza izbucnirii Primului Război Mondial în Europa
🗒️1931: A apărut primul număr al ziarului „Scânteia”
🗒️1945: Împăratul Hirohito anunță la radio capitularea necondiționată a Japoniei
🗒️1947: Proclamarea independenței Indiei. Sărbătoare națională
🗒️1947: În România se adoptă o nouă reformă monetară. În sume limitate, în funcție de profesia deținătorilor, schimbarea banilor s-a făcut la raportul de 20.000 lei vechi pentru 1 leu nou
🗒️1948: În partea de sud a Peninsulei Coreene, este fondată Republica Coreea
🗒️1969: Se deschide festivalul Woodstock
🗒️1993: În Paraguay, dictatura militară a generalului Andrés Rodríguez se termină. Juan Carlos Wasmosy devine primul președinte al țării ales democratic
🗒️2007: Un cutremur puternic de magnitudine 8 a lovit coasta Pacificului devastând Ica și diferite regiuni ale Peru omorând 514 oameni și rănind 1090
🗒️2013: Institutul Smithsonian anunță descoperirea bassaricyon neblina, un mamifer din familia ratonilor, prima specie nouă de carnivore găsită în America în 35 de ani
🗒️2021: Talibanii afgani capturează capitala Kabul; guvernul afgan se predă talibanilor