20.000 de puieți plantați de peste 1000 de voluntari în Ilfov (P)

Publicat: 04 04. 2023, 19:48

Peste 1.000 de voluntari au plantat 20.000 de puieți de salcâmi și de frasini la Cernica, sub organizarea Consiliului Județean Ilfov.

Președintele Consiliului Județean Ilfov, alături de prefectul județului Ilfov, primarul localității Cernica, dar și de un secretar de stat din Ministerul Sănătății s-au alăturat celor peste 1000 de voluntari care au plantat la Cernica 20.000 de puieți.

”Nu e nimic mai frumos decât să vezi o mare de oameni care luptă, cot la cot, pentru o lume mai bună și mai curată. La Cernica, am plantat 20.000 de puieți, 15.000 de salcâmi și 5.000 de frasini. Am plantat pe o suprafață de 5 hectare.

A fost o mobilizare impresionantă! Au fost peste 1.000 de voluntari, printre care prefectul județului Ilfov, doamna Simona Neculae, primarul localității Cernica, dar și Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății.

Le mulțumesc mult tuturor! Particip mereu cu mare drag la campaniile de împădurire. Sunt acțiuni esențiale pentru sănătatea noastră, pentru viitor. Grija pentru mediu este o prioritate pentru mine, îmi doresc un Ilfov verde în care să ne placă cu adevărat să locuim” a transmis pe Facebook Hubert Thuma, președintele CJ Ilfov.