Prima pagină » Actualitate » Legea privind subvențiile pentru centralele de apartament, retrimisă în Parlament de Nicușor Dan. Ce riscuri invocă președintele

Legea privind subvențiile pentru centralele de apartament, retrimisă în Parlament de Nicușor Dan. Ce riscuri invocă președintele

Legea privind subvențiile pentru centralele de apartament, retrimisă în Parlament de Nicușor Dan. Ce riscuri invocă președintele

Președintele Nicușor Dan a trimis Parlamentului, spre reexaminare, legea care permite acordarea de stimulente financiare pentru instalarea centralelor individuale pe combustibili fosili în anumite imobile racordate la sisteme centralizate de încălzire. Potrivit șefului statului, prevederile adoptate de Parlament pot intra în contradicție cu obligațiile asumate de România prin legislația europeană. Președintele avertizează și asupra riscului unor noi proceduri de infringement, dar și asupra efectelor pe termen lung asupra mediului.

Legea vizează aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 16/2025, prin care România transpune prevederile unei directive europene privind performanța energetică a clădirilor. Actul normativ a fost transmis șefului statului pentru promulgare la 9 aprilie 2026, însă președintele Nicușor Dan a sesizat Curtea Constituțională pe 27 aprilie, invocând posibile încălcări ale mai multor prevederi din Constituție.

Sondaj Gândul


Crezi că va rezista Guvernul Luca Niculescu până în 2028?

Vezi rezultate

Loading ...

CCR a respins obiecția de neconstituționalitate prin Decizia nr. 837/2026, publicată în Monitorul Oficial la 23 octombrie, și a stabilit că legea este constituțională în raport cu criticile formulate. În cererea de reexaminare, președintele precizează că nu urmărește repunerea în discuție a deciziei Curții, ci solicită Parlamentului să reevalueze oportunitatea soluției legislative și compatibilitatea acesteia cu obligațiile europene.

Nicușor Dan: „Derogarea de doi ani poate încălca directiva europeană”

Unul dintre principalele argumente invocate de președinte privește excepția introdusă de Camera Deputaților, care permite acordarea de stimulente financiare pentru instalarea cazanelor alimentate cu combustibili fosili în imobile racordate la puncte termice care deservesc mai puțin de 50 de utilizatori finali. Facilitatea ar urma să fie aplicabilă pentru o perioadă de maximum doi ani.

  • „Față de argumentele expuse, solicit reexaminarea Legii privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 16/2025 pentru transpunerea art. 17 alin. (15) din Directiva (UE) 2024/1.275 a Parlamentului European și a Consiliului din 24 aprilie 2024 privind performanța energetică a clădirilor și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2009 privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe (PL-x nr. 299/2025), în vederea eliminării dispoziției introduse la Camera Deputaților care permite acordarea de stimulente financiare pentru instalarea unor cazane autonome alimentate cu combustibili fosili în afara excepțiilor permise de art. 17 alin. (15) din Directiva (UE) 2024/1275”, arată președintele Nicușor Dan.

Potrivit președintelui, directiva europeană interzice, începând cu 1 ianuarie 2025, acordarea de stimulente financiare pentru instalarea cazanelor autonome pe bază de combustibili fosili, cu excepția unor investiții selectate înainte de 2025 și finanțate prin anumite instrumente europene.

Ședul statului susține că reducerea costurilor de funcționare a punctelor termice subutilizate, motiv invocat de comisiile parlamentare pentru introducerea derogării, nu reprezintă o excepție recunoscută de directiva europeană.

„Orice alt motiv decât cele expres și limitativ enunțate […] nu poate constitui temei legitim de abatere de la interdicția instituită de Directiva în discuție”, se arată în cererea de reexaminare.

Șeful statului contestă și termenul de doi ani prevăzut de lege, considerând că România nu poate amâna aplicarea unei interdicții europene prin instituirea unei derogări naționale.

În document sunt menționate două proceduri de infringement deschise de Comisia Europeană în legătură cu transpunerea Directivei (UE) 2024/1275. Prima, INFR(2025)0168, a fost deschisă la 26 martie 2025 și închisă la 1 octombrie 2026. Cea de-a doua, INFR(2026)0490, a fost deschisă la 14 iulie 2026 și vizează netranspunerea directivei în ansamblu.

Șeful statului subliniază că introducerea unei derogări care nu este prevăzută de legislația europeană ar putea determina Comisia Europeană să considere că România nu a transpus corespunzător prevederile directivei, cu riscuri financiare și reputaționale pentru țară.

„Precizăm că în registrul deciziilor de infringement al Comisiei Europene figurează procedura INFR(2025)0168, privind netranspunerea art. 17 alin. (15) din Directiva (UE) 2024/1275, deschisă prin scrisoarea de punere în întârziere din 26 martie 2025 și închisă la 1 octombrie 2026. Procedura era activă la data formulării obiecției de neconstituționalitate și, deși închisă la 1 octombrie 2026, executivul european monitorizează România pe acest subiect, întrucât, în prezent, în registru figurează procedura activă INFR(2026)0490, deschisă prin scrisoarea de punere în întârziere din 14 iulie 2026, privind netranspunerea Directivei (UE) 2024/1275 în ansamblu. Ambele proceduri au fost deschise potrivit art. 258 din TFUE, cu trimitere la art. 260 alin. (3) din același tratat. În acest context, o derogare națională de la interdicția din art. 17 alin. (15) al Directivei, derogare neprevăzută de Directivă, poate fi apreciată de Comisia Europeană ca transpunere neconformă a acestui articol și poate conduce la redeschiderea evaluării sau la o procedură privind conformitatea transpunerii, cu riscurile reputaționale și financiare aferente”, se arată în cererea de examinare.

Nicușor Dan avertizează și asupra efectelor pe termen lung asupra mediului

Un alt argument vizează impactul asupra mediului și riscul ca finanțarea unor noi centrale pe combustibili fosili să prelungească dependența de aceste surse de energie.

„Totodată, constatarea constituționalității legii, în raport cu criticile formulate, nu epuizează analiza oportunității soluției legislative și a consecințelor acesteia asupra mediului. Cu respectarea deplină a deciziei Curții Constituționale, Parlamentul poate reconsidera măsura din perspectiva capacității sale de a răspunde nevoilor imediate de încălzire fără a îngreuna reducerea, pe termen mediu și lung, a utilizării combustibililor fosili. Din această perspectivă, se impune evaluarea efectelor investițiilor încurajate prin fonduri publice pe întreaga durată de utilizare a echipamentelor finanțate.

Caracterul temporar al facilității financiare nu determină un caracter temporar al efectelor sale asupra mediului. Termenul de maximum doi ani limitează perioada în care pot fi acordate stimulentele, însă nu limitează durata de funcționare a cazanelor instalate cu sprijinul acestora. În consecință, o măsură prezentată ca tranzitorie poate conduce la menținerea consumului de combustibili fosili și a emisiilor asociate pentru o perioadă considerabil mai lungă decât cea de aplicare a derogării”, mai precizează documentul.

Președintele atrage atenția că perioada de doi ani în care ar putea fi acordate stimulentele nu limitează și durata de funcționare a echipamentelor instalate.

Mai mult, finanțarea unor astfel de echipamente ar putea întârzia adoptarea unor soluții de încălzire cu emisii mai reduse, în condițiile în care beneficiarii ar putea fi descurajați să facă o nouă investiție după instalarea centralelor.

Președintele consideră că simplul criteriu al numărului de utilizatori deserviți de un punct termic nu demonstrează că înlocuirea sistemului centralizat cu centrale individuale pe combustibili fosili reprezintă o soluție mai bună pentru mediu.

Totodată, șeful statului solicită Parlamentului să reconsidere soluția legislativă și să orienteze sprijinul public către alternative compatibile cu legislația europeană, care să asigure continuitatea încălzirii, dar și reducerea consumului de energie și a emisiilor poluante.

„Față de argumentele expuse, solicit reexaminarea Legii privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 16/2025 pentru transpunerea art. 17 alin. (15) din Directiva (UE) 2024/1.275 a Parlamentului European și a Consiliului din 24 aprilie 2024 privind performanța energetică a clădirilor și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2009 privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe (PL-x nr. 299/2025), în vederea eliminării dispoziției introduse la Camera Deputaților care permite acordarea de stimulente financiare pentru instalarea unor cazane autonome alimentate cu combustibili fosili în afara excepțiilor permise de art. 17 alin. (15) din Directiva (UE) 2024/1275”, arată președintele Nicușor Dan.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Colectiv, la 11 ani de la tragedie: „Aveți grijă de voi, nici anul acesta nu avem spitale”
Digi24
„Nu mai provocați Rusia”: Solicitarea fermă a Pentagonului către oficialii din Europa
Cancan.ro
I-am aflat tariful Mirei de la Insula iubirii 2026. Pentru doar 16 euro...
Prosport.ro
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Adevarul
Val de scuze din Bulgaria după declarațiile controversate ale lui Radev la adresa României: „Ne pare rău, frații noștri români”
Mediafax
„Ai voie să crezi” în magia Crăciunului! Târgul din Sibiu revine cu povești, lumini spectaculoase și surprize pentru vizitatori
Click
Fiica lui Bruce Willis, videoclip tulburător care a stârnit controverse: „Păstrați aceste amintiri private”
Digi24
Cum au dispărut cei 700.000 de euro confiscați pe aeroportul Otopeni. Bancnotele, înlocuite cu coli de hârtie
Cancan.ro
MESAJUL transmis de Mihaela Rădulescu, după ce fiica lui Cosmin Cernat a fost agresată de soțul Monicăi Iagăr
Ce se întâmplă doctore
Când vor primi pensionarii banii în noiembrie 2026? Pensia va veni cu o mică întârziere
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Hyundai Tucson, un SUV preferat de români, cu motorizare diesel de 1,6 litri. Cât costă modelul sud-coreean?
Descopera.ro
Boala de care a suferit în tăcere căpitanul Picard din „Star Trek”
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Cum să mâncăm sănătos fără reguli complicate. Sfaturile unui specialist de la Universitatea Stanford
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Spania
Cum obții PENSIA DIN STRĂINĂTATE?! Anunțul făcut de CNPP