200 de asociații de PACIENȚI așteaptă să fie consultate de Ilie Bolojan. Președinte Protecția Pacienților: „Nu dai cu lopata, vorbim despre viață”
Vasile Barbu, președintele Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților, a vorbit, într-un interviu acordat Gândul, despre pierderile enorme din sistemul de sănătate, după măsurile austerității anunțate de guvernul Bolojan. Vasile Barbu critică deciziile luate de premier, recomandându-i oficialului să nu se gândească doar la pierderile financiare și amintind că cea mai prețioasă resursă în sistemul de sănătate este medicul, specialistul în medicină și în sănătate publică.
„Cea mai prețioasă resursă în sistemul de sănătate este medicul”
Președintele Asociației pentru Protecția Pacienților susține că exodul medicilor va fi unul mare, iar cel care va avea, într-un final, de pierdut va fi, ca de obicei, pacientul, și așa blocat într-un sistem de sănătate birocratic și cu multe lipsuri.
Vasile Barbu, un om cu o bogată expertiză în domeniul sănătății din România, susține că deciziile guvernului Bolojan sunt aplicate pompieristic, fără o justificare și fără o analiză de impact, ceea ce ar putea duce la eșecuri serioase, la pierderi enorme în sistemul de sănătate.
„Nu putem fi încrezători, pentru că noi cunoaștem sistemul de sănătate. Discutăm cu aproape toate palierele, știm opiniile, știm ce se poate face. Nu acestea sunt soluțiile, mă refer la cele sugerate de primul ministru, care habar n-are de sistemul de sănătate, îl tratează ca pe ceva de la primărie, ca pe o canalizare.
Ministrul Sănătății vine cu soluții, atacă lucrurile care sunt, într-adevăr sensibile, dar le atacă de la efect, nu de la cauză. Ne uităm cum foarte multe soluții sunt ocolite, sunt aplicate pompieristic fără o justificare, fără o fundamentare, fără o analiză de impact, ceea ce ar putea duce la eșecuri serioase, la pierderi enorme în sistemul de sănătate.
Îi reaminesc premierului că nu trebuie să se gândească doar la pierderile financiare. Cea mai importantă, cea mai prețioasă resursă în sistemul de sănătate este medicul, specialistul în medicină și în sănătate publică. Acești oameni sunt cei care țin sistemul de sănătate. Iar noile măsuri atacă exact în această zonă pe care societatea a pregătit-o foarte greu, a format-o în timp. Practic, sunt necesari aproape 16 ani ca să poți să formezi un medic experiență.”
„Domnul Bolojan habar nu are de sistemul de sănătate”
Vasile Barbu a vorbit, în acest context, și despre importanța furnizorilor și a rețelelor de aprovizionare, extrem de necesare pentru funcționarea sistemului de sănătate.
Președintele Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților susține că este importat să se stopeze risipa și furtul din sănătate, însă cu niște soluții concrete și prin îndepărtarea reală a pilelor din sistem.
„Să știți că și furnizorii de produse medicale, de servicii medicale se formează și ei în timp. Este o altă infrastructură de care sistemul trebuie să țină cont, să o protejeze, pentru că dacă o pierdem, este foarte greu să refacem rețelele de aprovizionare cu materiale ieftine, de calitate și în timp util. Este foarte important să ținem cont de toate aceste paliere ale sistemului de sănătate. Nu este corect să vină domnul Bolojan, care habar nu are de sistemul de sănătate, și să zăpăcească întregul sistem, folosindu-se foarte mult această sperietoare, că vezi doamne, se fură mult.
Se fură, dar nu așa se face stoparea, sunt alte soluții manageriale care pot fi aplicate pentru stoparea rispei, a găurilor negre. Pentru că nu noi, pacienții, nu medicii și nu managerii de spitale au promovat și format acest obicei prost, ci nevestele și amantele președinților de Consilii Județene, a celor din Direcțiile de Sănătate Publică din tot felul. Este vorba de sinecuri, acolo trebuie să se facă curățenie. Dacă sistemul va scăpa de aceste persoane care parazitează sistemul de sănătate, automat și în restul sistemului se va face curățenie.
Nu trebuie să spunem să dăm acum norme la medici. Vă dau un exemplu care este absurd. Nu poți să pui un chirurg să opereze în fiecare zi. El are nevoie de timp să pregătească o operație. Uneori, din diverse motive, nu se poate face operația în ziua respectivă. Nu este așa de simplu cum spune domnul Bolojan, că nu dai cu lopata să astupi găurile-n asfalt, vorbim despre ceva mult mai complex. Este vorba despre viața oamenilor care au de suferit. Este afectată grav siguranța pacienților, atunci când mergem pe soluții heirupiste și atunci când presezi un medic cu aceste norme. La ora actuală există proceduri, numai că ei trebuie să le aplice. Cine nu le aplică? Vă spun eu cine, sinecuriștii din spitale, aduși de diverse pile.”
„Există în țară peste 200 de organizații de pacienți care trebuie consultate neapărat”
Vasile Barbu susține că nu există un plan clar, viabil pentru actualul sistem de sănătate, ci doar vorbărie goală, care nu face altceva decât să perturbe și mai mult sistemul de sănătate.
Acesta recunoaște că, mai mult decât oricând, avem nevoie de oameni serioși în sistemul de sănătate, deoarece este un domeniu vital în care nu ne putem juca cu viețile oamenilor pe termen lung.
„Cea mai stringentă problemă este nesiguranță. S-a creat în rândul profesioniștilor și a managerilor de spitale care fac într-adevăr management – pentru că sunt și oameni care-și fac treaba. Dar, cred că cel mai rău lucru la ora actuala este panica. Nesiguranța zilei de mâine pentru medic. Orice ofertă din sectorul privat este acceptată, chiar și de către medicii care altădată nu voiau să meargă în privat din exterior. Este o criză de medici la ora actuală și în Anglia și în Franța, așa că foarte mulți dintre medici vor fi cooptați acolo pentru că li se vor oferi, pe lângă salarii, și siguranță în activitate, de dotare, de sprijin profesional.
Există riscul să plece iar un val foarte uriaș de medici. A doua problemă este lipsa de finanțare, pentru că deja o criză prelungită de finanțare a sistemului. Faptul că acum Casa de Asigurări de Sănătate nu are niciun ban, are datorii foarte mari la furnizori, furnizorii și ei între ei au datorii mari la alți furnizori, inclusiv cei externi. Este un lanț între care trebuie lăsat să curgă liniștit, să curgă profesionist, să curgă natural și să nu vii cu picioarele să dezechilibrezi întregul sistem.
Și o altă mare problemă o avem, pentru că sindicatele din medicină și nu numai, nu am nicio forță, de parcă pur și simplu de parcă n-ar insista. Premierul Bolojan n-a discutat niciodat[ cu organizațiile de pacienți. Singura organizație de pacienți cu care s-a întâlnit cu ministrul Sănătății a fost Asociația Pacienților Cronici – care nu a fost invitată, ci a participat împreună cu ministrul la niște evenimente pe anumite teme a pacienților cronici. Deși bate toba că pacientul este respectat, că pacientul este consultat, reamintesc că există în țară peste 200 de organizații de pacienți care trebuie consultate neapărat, pentru că fiecare are problemele sale. Ceea ce fac ei acum, nu fac reformă, nici financiară, ci vor zăpăci lucrurile de așa natură, încât costurile vor fi foarte mari în perioada următoare.”
„Costurile de îngrijire ale unui pacient în paliație sunt foarte mari”
Vasile Barbu susține că în domeniul sănătății este nevoie de continuitate, mai ales în situație de criză, de cineva care să cunoască bine sistemul și să optimizeze situația, reducând pierderile, suferința și distrugerea sistemului de sănătate.
„Avem probleme serioase în sistemul de sănătate, nu numai pentru pacienții cu cancere. Acuma toată lumea bate toba pe cancere și se face asta în mod populist, pentru că lumea este mai sensibilă la pacientul cu cancere. Dar, avem accidentele vasculare, avem insuficiența cardiacă, avem probleme legate de musculatura pacientului, afecțiuni nusculolo-scheletice, avem probleme legate de incapacitate digestivă, sunt bolile profesionale, toate aceste boli au fost neglijate. Nu se se face o analiză, un status al pacientului.
Costurile de îngrijire ale unui pacient în paliație sunt foarte mari. Pe urmă, îngrijirea medicală la domiciliu pe bolile acute, este iar o problemă sau pe bolile cronice. Recuperarea medicală care este neglijată total în momentul de față, plătită foarte prost și numai pacientul care plătește din propriul buzunar recuperarea mai poate să facă recuperare medicală în România. Sunt foarte multe nevoi.
Noi nu avem acces la medicamentele inovative care se practică în Europa. Nu știu ce furnizori din Europa va da României, care spune că nu are cu ce să plătească, din acea porție limitată de medicamente speciale. Sunt probleme de relaționare între spitale, relaționare între medici, este o atmosferă de nedescris. Boala dă complicații dacă nu este tratată la timp. Plus că sunt pacienți care au boli cu suferință foarte mari, durere, cu incapacitate de a mânca, de a munci, de a se deplasa, de a se întreține. Și atunci ai nevoie să-i pui mai repede pe lista de așteptare. La noi nu există listă de așteptare reglementată”, a conchis Vasile Barbu.
Ilie Bolojan a criticat sistemul de sănătate, susținând că „avem servicii care sunt umflate, avem fraude prin optimizarea cheltuielilor, prin îmbunătățirea indicilor de calitate.”
Premierul identifică două vulnerabilități principale în sectorul medical și anume creșterea accelerată a cheltuielilor și calitatea precară a serviciilor.
„Sistemul nostru de sănătate a acumulat probleme mari în ultimii ani şi sunt două aspecte majore care îi afectează buna funcţionare. Un aspect major este creşterea accelerată a cheltuielilor şi nu mai putem să susţinem această creştere în anii următori, raportat la veniturile pe care le avem la buget (…)
Această creștere importantă a sumelor pentru sănătate nu se reflectă proporțional nici în calitatea serviciilor oferite cetățenilor, nici în percepția și satisfacția pacienților. Măsurile propuse încearcă să rezolve o parte dintre aceste probleme, atacând cauzele care ne-au adus aici, spune Bolojan.
Sursă foto: Gândul
RECOMANDAREA AUTORULUI: