27 august, de la ora 20.00: Toate aplicațiile mobile din SISTEMUL SUMAL 2.0 vor primi o actualizare importantă
Începând de miercuri, 27 august, de la ora 20.00, toate aplicațiile mobile din SISTEMUL SUMAL 2.0 vor primi o actualizare importantă. Obiectivul este asigurarea compatibilității cu noile versiuni de Android (API Level 35), dar și îmbunătățirea stabilității și a funcționalităților disponibile pentru utilizatori, conform forestromania.ro.
Shimbările respective pentru aplicațiile mobile vor viza:
- Performanță mai bună în utilizarea Bluetooth și reducerea consumului de baterie;
- Localizare mai precisă și stabilă;
- Funcționalitate nouă: Autostart Transport (Avize);
- Funcționalitate nouă: Centru APV în PDF (Avize); N
- otificări adaptate pentru versiunile recente de Android;
- Actualizare a sistemului de permisiuni pentru Android;
- Înlocuirea pachetelor vechi sau incompatibile;
- Îmbunătățiri semnificative de securitate.
În acest context, reprezentanții Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor recomandă utilizatorilor să facă actualizarea aplicațiilor pentru cea mai recentă versiune disponibilă în Google Play și App Store, cu scopul de a asigura o funcționare stabilă și sigură, precizează sursa citată.
Actualizarea aplicației SUMAL Marcare trebuie făcută numai după transmiterea inventarelor nefinalizate, pentru a evita pierderea datelor.
Actualizarea aplicației SUMAL Avize este recomandată după predarea avizelor la destinație și finalizarea transportului, pentru a preveni întreruperi în proces sau pierderi de date.
Acestă actualizare care începe miercuri reprezintă un pas fundamental în digitalizarea și securizarea proceselor din SUMAL 2.0. Este vorba despre un sistem esențial pentru trasabilitatea lemnului și pentru funcționarea transparentă a sectorului forestier din România.