70 de europarlamentari și politicieni din Europa vin la București, la conferința organizată de AUR

Publicat: 18 02. 2022, 21:21
70 de europarlamentari și politicieni din Europa vin la București, la conferința organizată de AUR/FOTO: Facebook/AUR

AUR organizează la București conferința „The First European Forum on the Supremacy of National Constitutions over European Bureaucracy” la care sunt invitați 70 de parlamentari, europarlamentari și experți din 22 de state europene, scrie Știripesurse.

„The First European Forum on the Supremacy of National Constitutions over European Bureaucracy” se va desfășura în format fizic, primind delegații importante din Polonia, Italia, Franța și Benelux. Invitații vor avea acces și online și vor putea lua parte la dezbateri.

Conferința se va desfășura în perioada 18-20 februarie 2022 și va reuni mai multe comisii de lucru, în care principalele subiecte de pe ordinea de zi vor fi evenimentele din Ucraina și decizia recentă a Curții Europene de Justiție. Sâmbătă, 19 februarie 2022, va avea loc dezbaterea: „Valori Conservatoare în interiorul Uniunii Europene”.

În cadrul evenimentului, se vor emite două documente extrem de importante: o declarație referitoare la agresiunea rusă din zonă și „The Bucharest Declaration”, o rezoluție care vizează partide politice, grupuri de inițiativă și ONG-uri al căror scop este construirea unei Europe unite în diversitate. Principiul care stă la bază este cel al unei Europe a identității, în care se respectă libertățile fundamentale și valorile iudeo-creștine.