8 ȘTIRI DE LA ORA 8. Italia a câștigat EURO 2020

Publicat: 12 07. 2021, 08:00
Actualizat: 12 07. 2021, 08:20
Sursa foto: Profimedia

Anglia și Italia au terminat la egalitate, scor 1-1, primele 90 de minute ale finalei Campionatului European de fotbal. La Londra, pe Wembley, totul s-a decis la loviturile de la 11 metri, acolo unde tinerii desemnați de Southgate să bată penalty-uri au clacat, ratând execuțiile.

Astfel, Italia este noua campioană a Europei, după ce a învins Anglia cu 2-1. Citește mai mult…

Alegeri în Republica Moldova. Partidul Maiei Sandu ar urma să câștige alegerile cu peste 50%

Comunitatea WatchDog.md și Institutul de Politici Publice prezintă rezultatele primului after-poll, după închiderea secțiilor de votare. Conform primelor rezultate, Partidul Acțiune și Solidaritate a obținut cele mai multe voturi în cadrul scrutinului parlamentar anticipat din 11 iulie, iar Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor s-au clasat pe locul doi, potrivit Ziarului de Gardă. Citește mai mult…

Ce spune Valeriu Gheorghiță despre valul 4 de COVID-19

Cu pericolul unui al patrulea val COVID-19 tot mai ridicat, toată lumea vrea să știe dacă ne vom întoarce la obligativitatea purtării măștii de protecție. Medicul Valeriu Gheorghiță a vorbit la Digi 24 despre cum masca rămâne cea mai importantă barieră prin care ne putem proteja față de toate tulpinile noului coronavirus. Citește mai mult…

Proiect pilot în România: Câinii polițiști vor depista pasagerii cu COVID 19 pe aeroportul din Sibiu

Ministrul Afacerilor Interne (MAI), Lucian Bode, a declarat că, pentru prima dată pe un aeroport din România, la Sibiu, persoanele cu COVID-19 care circulă pe Aeroportul Internaţional vor putea fi depistate până la 1 august, de câini poliţişti, special antrenaţi la şcoala MAI din oraş. Citește mai mult…

Vaccinarea în România. Peste 18.000 de doze administrate în ultima zi

În ultimele 24 de ore au fost administrate 18.100 de doze de vaccin, dintre care 9.985 ca prima doză și 8.115 ca doza a II-a, a anunțat Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea (CNCAV) împotriva COVID-19. Citește mai mult…

Ministerul Finanţelor: Datoria guvernamentală a ajuns la aproape 50% din PIB

Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) totaliza, la finele primelor patru luni din 2021, 526,7 miliarde de lei, respectiv 49,9% din PIB, faţă de 499,153 miliarde lei (47,3% din PIB) la sfârşitul lui 2020, conform datelor centralizate de Ministerul Finanţelor. Citește mai mult…

Ministrul Justiţiei despre desființarea pensiilor speciale: „Este o chestiune foarte sensibilă, nu ne putem juca cu acest subiect”

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, afirmă că problema pensiilor speciale ale magistraţilor este „sensibilă” şi crede că „nu ne putem juca cu acest subiect”. Ministrul recunoaşte că vechimea necesară pentru ieşirea la pensie este cam mică, unii magistraţi ieşind la pensie înainte de 50 de ani, „când sunt în toată puterea”. Citește mai mult…

Patronul Astrei Giurgiu, Ioan Niculae, ar putea fi eliberat condiționat luni

Tribunalul Constanța judecă luni dimineață contestația făcută de procurorii DNA, după ce Judecătoria Medgidia a admis pe 12 mai cererea omului de afaceri Ioan Niculae privind eliberarea condiționată din închisoare. Citește mai mult…