8 ȘTIRI DE LA ORA 8. Lider anti-vaccinist, infectat cu COVID-19: „Vaccinați-vă, dragii mei! Mie îmi pare rău că nu m-am vaccinat”

Publicat: 06 10. 2021, 07:55
8 ȘTIRI DE LA ORA 8. Lider anti-vaccinist, infectat cu COVID-19: „Vaccinați-vă, dragii mei! Mie îmi pare rău că nu m-am vaccinat” / Foto: Facebook / Erno Kovacs

Liderul protestelor anti-vaccin din Zalău, Erno Kovacs, în vârstă de 50 de ani, a transmis un mesaj sfâșietor de pe patul de spital, unde a ajuns după ce s-a infectat cu noul coronavirus. Acesta s-a răzgândit și îi îndeamnă pe români la vaccinare, lăudându-i pe medici.

Liderul protestelor anti-vaccin din Zalău, apel după ce s-a infectat cu COVID: „Vaccinați-vă!”

În urmă cu câteva zile, Erno Kovacs a organizat protestele anti-COVID și anti-vaccin din Zalău, scrie b1tv.ro. Acum, după ce s-a infectat cu COVID-19, cu complicații multiple, transmite că vaccinarea este singura soluție pentru a ne proteja de virus.

Medic ATI la Institutul „Matei Balș” din Capitală: Ne pregătim de triplarea capacității

Dr. Elena Copaciu, medic primar de ATI la Institutul de Boli Infecțioase Matei Balș din Capitală prezintă, într-un „Jurnal de „front” pandemic!”, cazurile critice de COVID-19 care au ajuns în spital.

USR PLUS vrea aceleași ministere în Guvern. Dan Barna: E cea mai rapidă soluție de ieșire din criză

Dan Barna spune că cea mai rapidă soluție de depășire a actualei crize politice este ca USR PLUS să-și reia portofoliile pentru care a negociat în decembrie 2020, în cadrul coaliției guvernamentale. USR PLUS nu va solicita funcția de președinte al Camerei Deputaților, precizează Barna.

Lucian Bode: Avem ATI pline. Luăm în calcul transferul bolnavilor în străinătate

Ministrul interimar de Interne, Lucian Bode, a declarat că actualul Guvern poate prelungi starea de alertă, dar nu are cum să introducă noi restricții.

Copil român, răpit în plină stradă în Italia. David are doar 5 ani

David, un băiețel român în vârstă de 5 ani, a fost răpit în plină stradă de mai mulți bărbați, într-o dubă neagră. Povestea terifiantă a fost făcută publică de mama copilului, la un post tv din Italia. Principalul suspect este chiar tatăl micuțului.

Un fotbalist a fost găsit mort în mașină, cu mâinile legate și o frânghie la gât

Jucătorul grec Nikos Tsoumanis a fost găsit mort în mașină, marți, după ce i-a fost anunțată dispariția, informează Digi24.ro.

VIDEO | Ciolacu, despre suspendarea lui Iohannis

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că în acest moment mingea este în terenul președintelui Klaus Iohannis și este atributul lui constituțional să facă o nominalizare de premier, în timpul maximal indicat de Constituție. El a precizat că Guvernul trebuia să vină până pe 20 octombrie în fața parlamentului pentru votul de încredere, însă în acest moment Guvernul nu mai poate funcționa deloc, după ce a fost căzut în urma moțiunii de cenzură.

Horoscopul zilei de 6 octombrie 2021

Horoscopul zilei de 6 octombrie 2021, realizat de astrologul Mădălina Manole, vine cu previziuni astrologice și sfaturi pentru toate zodiile, în dragoste, carieră, bani și sănătate.