A fost semnat contractul pentru ultimul lot al Autostrăzii A8, finanțat prin SAFE. Bolojan anunță termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor
Premierul demis Ilie Bolojan afirmă, joi, după semnarea contractului pentru tronsonul 4 al Autostrăzii A8, că Guvernul îşi propune finalizarea proiectului până în 2030.
Ultimul tronson al Autostrăzii A8 dintre Iași și Ungheni se va face cu bani din SAFE
„Pas important pentru finalizarea autostrăzii spre Iaşi şi pentru conectivitatea dintre România şi Republica Moldova. Astăzi s-a semnat contractul de execuţie pentru tronsonul 4 al Autostrăzii A8, care va lega România de Republica Moldova. Sunt cei 15,5 kilometri ai tronsonului Iaşi–Ungheni şi încă 5 kilometri de autostradă peste Prut, spre Chişinău”, a transmis Ilie Bolojan pe Facebook.
El precizează că investiţia este finanţată prin Programul SAFE şi are o valoare de 3,57 miliarde de lei, fiind un proiect complex de infrastructură, care presupune realizarea a 14 poduri şi pasaje, 2 tunele şi 2 noduri rutiere.
„Durata de realizare este de 46 de luni, dintre care 10 luni pentru proiectare şi 36 de luni pentru execuţia lucrărilor. Ne propunem finalizarea proiectului până în 2030”, mai spune el.
Totodată, Bolojan mai anunţă că tot astăzi au fost semnate acordurile bilaterale necesare pentru implementarea acestui proiect şi pentru dezvoltarea infrastructurii de transport strategic dintre România şi Republica Moldova.
„Acordurile includ şi finanţarea podului rutier şi de autostradă de la Ungheni, aflat într-un stadiu avansat de execuţie, care va fi finalizat în toamna acestui an. Aceste investiţii înseamnă infrastructură modernă, mobilitate mai bună şi o legătură mai puternică între România şi Republica Moldova.
Mulţumesc tuturor celor implicaţi, din România şi din Republica Moldova, pentru munca depusă”, mai afirmă prim-ministrul interimar.
Bolojan precizează că, între Paşcani şi Ungheni, mai avem un singur tronson fără contract de execuţie semnat.
„Până în toamnă ar trebui să se încheie litigiile legate de stabilirea constructorilor. Din primăvara anului viitor, pe toate cele 4 tronsoane se va lucra. Până în 2030, toate lucrările trebuie finalizate, conform contractului de finanţare SAFE”, mai transmite Bolojan.