Accident în nordul Capitalei. Un șofer de 25 de ani s-a izbit violent de un stâlp. Tânărul a ajuns în stare gravă la spital
Un accident grav a avut loc în cursul zilei de duminică, 15 noiembrie 2026, în partea de nord a Capitalei. Un șofer în vârstă de 25 de ani s-a izbit violent de un stâlp. În urma incidentului, tânărul a ajuns în stare gravă la spital. Traficul a fost blocat pe artera respectivă.
Din primele informații, șoferul ar fi pierdut controlul volanului, apoi s-a izbit violent cu autoturismul de un stâlp de electricitate. În urma incidentului, tânărul a ajuns la spital, iar bulevardul a fost blocat.
„Am auzit o bubuitură și m-am speriat. M-am uitat mai întâi acolo, apoi m-am uitat încoace, era ceață. Am văzut stâlpul căzut jos. Mașina nu se vedea, a venit poliția după jumătate de oră”, a spus un localnic la Antena 3 CNN.
Accident mortal la Bistrița-Năsăud: o femeie de 33 de ani a murit, iar fiica ei a ajuns în stare gravă la spital
O femeie de 33 de ani a murit, iar fiica sa de 3 ani a fost grav rănită, după ce au fost lovite de o mașină pe DN 17, în localitatea Tiha Bârgăului, județul Bistrița-Năsăud. Accidentul s-a produs sâmbătă seară. Un șofer de 27 de ani a lovit cele două victime în timp ce traversau DN 17. Femeia a murit, iar fiica sa a fost transportată la spital în stare gravă. Șoferul nu consumase alcool sau droguri. Primul care a intervenit și a început resuscitarea femeii a fost soldatul Tănasă Bogdan, potrivit ISU.
„În urma accidentului rutier minora în vârstă de 3 ani, aflată în stare de inconștiență și cu suspiciune de hemoragie intracraniană, a fost transportată de urgență la UPU SMURD Bistrița, pentru investigații și îngrijiri medicale de specialitate.
În cazul femeii în vârstă de 33 de ani, aflată în stop cardiorespirator, echipajele medicale au efectuat manevre de resuscitare, însă, din nefericire, în ciuda eforturilor depuse, a fost declarat decesul acesteia.
Menționăm faptul că primul care a ajuns la locul accidentului și a inițiat manevrele de resuscitare a fost soldatul Tănasă Bogdan, care a intervenit prompt pentru acordarea primului ajutor, până la preluarea victimei de către echipajele medicale specializate”, transmite ISU Bistrița-Năsăud.