Accident rutier în județul Brăila. Victimele au primit primul ajutor din partea unor militari polonezi

Publicat: 06 05. 2021, 10:38

Victimele unui accident rutier produs în localitatea brăileană Bărăganu au primit primul ajutor din partea unor militari polonezi.

La scurt timp după producerea evenimentului rutier, o coloană militară poloneză, care se îndrepta către un exercițiu militar, a trecut pe lângă locul accidentului, iar personalul medical din autospeciala sanitară care făcea parte din coloană a intervenit rapid în sprijinul victimelor accidentului, potrivit informațiilor publicate de Ministerul Apărării Naționale (MApN) pe pagina sa de Facebook.

Vehiculele militare poloneze se îndreptau către poligonul Smârdan pentru a participa la exercițiul JUSTICE SWORD 21/ DACIA 21 LIVEX.

„Personalul medical din autospeciala sanitară aflată în coloana militară poloneză a acordat astăzi, 5 mai, în zona localității Bărăganu (aprox. 20 km nord de Slobozia), primul ajutor unor persoane implicate într-un accident rutier.

Vehiculele militare poloneze, escortate de echipaje ale Poliției Militare din cadrul Forțelor Terestre Române, se îndreptau către poligonul Smârdan pentru a participa la exercițiul JUSTICE SWORD 21/ DACIA 21 LIVEX. După sosirea echipajelor medicale solicitate prin serviciul 112, coloana militară și-a continuat deplasarea”, se arată în postarea MApN.

Exercițiu militar de amploare în România

Aproximativ 15.000 de militari, dintre care 5.000 de militari din 17 națiuni partenere, participă, de marți și până la jumătatea lunii iunie, la cea mai complexă activitate de instruire de la declanșarea pandemiei de COVID-19, potrivit Pro TV.

Acțiunea, numită Dacia 21 Livex și condusă de Comandamentul Forțelor Întrunite din Statul Major al Apărării, are loc în 16 poligoane și alte facilități militare din țara noastră.

Statele participante cu efective și tehnică de luptă pentru instruire la seria de exerciții DACIA 21 LIVEX sunt Albania, Bulgaria, Franța, Germania, Italia, Letonia, Marea Britanie, Moldova, Muntenegru, Olanda, Polonia, Portugalia, Slovacia, Spania, SUA, Turcia și Ungaria.

Exercițiile din cadrul DACIA 21 LIVEX au ca scop consolidarea posturii de apărare și descurajare naționale și aliate și confirmă capacitatea Armatei României de a-și angaja capabilitățile în operații defensive, precum și disponibilitatea permanentă a structurilor Alianței și a partenerului strategic american de a disloca rapid în țara noastră efective credibile pentru realizarea apărării în fața oricărui agresor. De asemenea, pe timpul exercițiilor va fi verificat modul de realizare a sprijinului acordat de țara noastră pentru trupele și echipamentele tehnice de luptă care tranzitează teritoriul național.