Accident tragic în Timiș după ce o ȘOFERIȚĂ a spulberat cinci pietoni aflați pe trotuar

Publicat: 29 09. 2023, 11:11
Sursa FOTO: Caracter ilustrativ

Un cumplit accident a avut loc seara trecută în Gătaia, județul Timiș, după ce o mașină condusă de o șoferiță de 58 de ani a pierdut controlul volanului și a intrat în plin într-un grup de persoane care se aflau pe trotuar, în zona pietonală din centrul localității.

Biroul de presă al Poliţiei Timiş a anunţat că femeia în vârstă de 58 de ani conducea un autoturism pe strada Republicii din oraşul Gătaia, când, la un moment dat, a surprins şi a acroşat un pieton în vârstă de 13 ani, după care a pierdut controlul volanului şi a pătruns pe trotuar, lovind o altă minoră de 15 ani, două femei de 32 de ani şi 37 de ani şi un bărbat de 29 de ani.

Cele cinci victime au fost transportate de urgență la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Femeia în vârstă de 58 de ani a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor care au dus la producerea acestui nefericit accident, potrivit Agerpres.