Actrița Hayden Panettiere, cunoscută din „Heroes” și „Nashville”, a murit la 36 de ani
Actrița Hayden Panettiere, cunoscută din „Heroes” și „Nashville”, a murit la 36 de ani! Este doliu în lumea filmului după moartea actriței care s-a stins din viață duminică, la doar 36 de ani.
Nu au fost făcute publice, deocamdată, informații oficiale suplimentare cu privire la locul și cauza exactă a morții. Potrivit informațiilor publicate de TMZ, Hayden Panettiere și fostul său partener, Brian Hickerson, ar fi plecat sâmbătă cu avionul din Los Angeles către sudul Statelor Unite.
Vestea tragică a fost anunțată printr-un mesaj transmis ABC News de reprezentantul lui Hayden Panettiere. „Cu profundă tristețe anunțăm tragica dispariție a iubitei noastre Hayden”, a transmis acesta, descriind-o pe actriță drept „o lumină incredibilă” și o persoană care a adus bucurie celor din jur și milioanelor de oameni care au urmărit-o pe ecrane.
Hayden Panettiere, celebră încă din copilărie
Hayden Panettiere a intrat în lumea divertismentului încă de când era copil. Celebritatea avea să vină însă odată cu rolul lui Claire Bennet din serialul „Heroes”. Personajul său era o adolescentă cu o abilitate ieșită din comun: se putea vindeca după răni care ar fi fost fatale pentru un om obișnuit. Claire Bennet a devenit rapid unul dintre personajele centrale ale producției NBC.
Ulterior, actrița a primit un alt rol important, cel al cântăreței de muzică country Juliette Barnes, în serialul „Nashville”. Interpretarea i-a adus două nominalizări la Globurile de Aur.
Hayden Panettiere a jucat în filme precum „Remember the Titans”, „Racing Stripes”, „Ice Princess” și „I Love You, Beth Cooper”.
Panettiere a fost implicată și în industria jocurilor video. Ea a interpretat personajul Samantha „Sam” Giddings în „Until Dawn”, unul dintre titlurile cunoscute pentru povestea sa horror și pentru mecanica bazată pe alegerile jucătorului.
Actrița a vorbit deschis despre problemele sale
În ultimii ani, Hayden Panettiere a vorbit public despre unele dintre cele mai dificile perioade din viața sa. Actrița a povestit despre problemele legate de dependență și despre dificultățile cu care s-a confruntat în ceea ce privește sănătatea mintală.
Experiențele sale au fost abordate și în memoriile publicate în 2026, „This Is Me: A Reckoning”. În carte, Panettiere a vorbit despre copilăria petrecută la Hollywood, maternitate și despre una dintre cele mai dureroase pierderi din viața sa: moartea fratelui mai mic. Jansen Panettiere, care era și el actor, a murit în 2023, la vârsta de numai 28 de ani. Familia a precizat ulterior că decesul a survenit în urma unor complicații asociate unei inimi mărite. Moartea fratelui său a afectat-o profund pe Hayden Panettiere, care a vorbit în repetate rânduri despre suferința provocată de această pierdere.
Actrița lasă în urmă o fiică, Kaya, pe care o avea împreună cu fostul său logodnic, fostul campion mondial la box la categoria grea Wladimir Klitschko.