Acuzații GRAVE la adresa Rusiei: FSB ar fi operat direct o rețea de cel puțin 20 de camere de tortură în Herson

Publicat: 02 03. 2023, 16:20
Actualizat: 02 03. 2023, 16:21
Sursa FOTO: wikimedia.org

O echipă de anchetatori Marea Britanie, Uniunea Europeană și Statele Unite au descoperit o rețea de cel puțin 20 de camere de tortură din regiunea ucraineană Herson, recent eliberată de ocupația rusă. Operațiunea a fost „planificată și finanțată direct de statul rus”, au declarat anchetatorii.

Echipa de justiție mobilă, finanțată de Marea Britanie, UE și SUA, a lucrat cu procurorii ucraineni pentru crime de război în întreaga Ucraină și în Herson de când a fost recucerită de la forțele rusești în noiembrie, după mai mult de opt luni de ocupație, menționând noi dovezi cu privire la posibile crime de război, transmite Reuters.

„Finanțarea acestei rețele de centre de tortură a făcut parte dintr-un plan al statului rus de a subjuga, reeduca sau ucide liderii civici și disidenții ucraineni”, a menționat echipa de anchetatori.

Centrele de tortură au fost operate de diferite agenții de securitate rusești, inclusiv Serviciile Federale de Securitate (FSB), FSB-ul local din Herson și Serviciul de penitenciare rus, a precizat echipa.

Biroul de presă al Kremlinului nu a răspuns la o solicitarea Reuters privind declarații pe această temă.

Rușii ar fi folosit tehnici de tortură inclusiv prin șocuri electrice și tehnici de sufocare

În ianuarie autoritățile ucrainene au declarat că aproximativ 200 de persoane ar fi fost torturate în 10 locații. Supraviețuitorii au povestit pentru Reuters că au fost torturați, inclusiv prin șocuri electrice și tehnici de sufocare.

Echipa mobilă, înființată în mai 2022 de firma de drept umanitar Global Rights Compliance și susținută de experți internaționali, sprijină Biroul Procurorului General al Ucrainei în timp ce examinează peste 71.000 de sesizări de crime de război la nivel național comise după 24 februarie 2022.

„Noile dovezi colectate din Hersonul recent elibera, dezvăluie faptul că aceste camere de tortură au fost planificate și finanțate în mod direct de statul rus”, a afirmat într-un comunicat echipa, înființată de avocatul britanic Wayne Jordash.

Martorii au descris utilizarea torturii cu șocuri electrice și a waterboarding-ului de către forțele rusești.

Cel puțin 1.000 de supraviețuitori ai camerelor de tortură au depus mărturii în fața anchetatorilor, iar peste 400 de persoane au fost date dispărute din Herson, se mai arată în comunicat.