Adio, ambalaje de unică folosință! UE are în plan schimbarea regulilor pentru reciclare
Adio, ambalaje de unică folosință! Regulile pentru reciclare ar urma să fie schimbate de Uniunea Europeană. Astfel de schimbări, însă, ar putea să intre în vigoare abia peste cinci ani.
Uniunea Europeană are în plan schimbarea regulilor pentru reciclare. O nouă practică ar putea fi valabilă abia din anul 2030, când ar putea să se renunțe la ambalajele de unică folosință.
UE propune renunțarea la ambalaje de unică folosință
Această directivă europeană, care poate intra în vigoare abia peste 5 ani, prevede ca europenii să aibă posibilitatea de a achiziționa produse alimentare și non-alimentare în ambalaje care pot fi reumplute. O astfel de regulă se va aplica atât băuturilor, cât și alimentelor și detergenților pentru vase sau a săpunului lichid.
Potrivit Antena 3 CNN, unele dintre punctele de reciclare a ambalajelor din România vor suferi o serie de modificări.
Regulamentul European arată, cel puțin inițial, faptul că noua practică trebuie să fie adoptată de retailerii care au magazine mai mari de 400 mp. De exemplu, din 2030, aceștia vor fi obligați să aloce stațiilor de reumplere pentru aceste produse nu mai puțin de 10% din suprafață.
„Ca măsură specifică de prevenire a generării de deșeuri de ambalaje, statele membre ar trebui să încurajeze în mod activ soluțiile de reutilizare și reumplere. Acestea ar trebui să sprijine instituirea unor sisteme de reutilizare și de reumplere și să monitorizeze funcționarea acestora și respectarea standardelor de igienă.
Statele membre sunt încurajate să ia și alte măsuri, cum ar fi instituirea unor sisteme de garanție-returnare care să acopere formatele de ambalaje reutilizabile, utilizarea de stimulente economice sau stabilirea de cerințe pentru distribuitorii finali de a pune la dispoziție un anumit procent din alte produse decât cele care fac obiectul obiectivelor de reutilizare și de reumplere în ambalaje reutilizabile sau prin reumplere, cu condiția ca aceste cerințe să nu conducă la fragmentarea pieței unice și la crearea de bariere în calea comerțului” – date regăsite în documentul de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind ambalajele și deșeurile de ambalaje, de modificare a Regulamentului (UE) 2019/1020 și a Directivei (UE) 2019/904 și de abrogare a Directivei 94/62/CE – 2023 (nr. 108).
Vezi și:
Produsele care nu mai pot fi aruncate la gunoi. Cui se aplică regula și ce arată directiva europeană
Multe LOCALITĂȚI din România nu dispun de containere pentru colectarea textilelor
Sursă foto: Envato – caracter ilustrativ
Sursă video: Antena 3 CNN