AJUTOARE pentru persoanele ale căror locuințe au fost afectate de inundațiile din Suceava și Neamț. Câți bani se dau pentru locuințele distruse

Publicat: 31 07. 2025, 23:15

Persoanele ale căror locuințe au fost distruse total sau parțial ori au fost afectate de fenomenele hidrometeorologice recente, care s-au produs în județele Suceava și Neamț vor primi sprijin financiar de urgență, a stabilit Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) în ședința convocată în această seară de premierul Ilie Bolojan.

Astfel, potrivit Hotărârii CNSU se acordă:

  • 15.000 de lei pentru fiecare locuință afectată în proporție mai mică de 75%;
  • 25.000 de lei pentru fiecare locuință afectată în proporție mai mare de 75%;
  • 30.000 de lei pentru fiecare locuință distrusă integral.

Mai mult, familiile persoanelor care și-au pierdut viața din cauza inundațiilor produse în perioada 27-28 iulie 2025 în Suceava și Neamț vor primi câte 15.000 de lei.

De precizat este că, cuantumul despăgubirilor pentru persoanele și familiile ale căror locuințe au fost distruse sau afectate se va stabili pe baza evaluărilor efectuate de comisiile constituite prin ordin al prefectului.

Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTSS) va promova proiectul de hotărâre de Guvern pentru acordarea acestor ajutoare financiare de urgență, iar fondurile vor fi asigurate în bugetul MMFTSS din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului.

Suntem solidari cu cetățenii noștri care au de suferit din cauza inundațiilor. Le vom rămâne alături și îi vom sprijini să depășească această încercare. Echipele de intervenție rămân în teren cât va fi nevoie, suntem în contact permanent cu autoritățile locale pentru a oferi ajutorul de care oamenii au nevoie”, a afirmat premierul Ilie Bolojan.

De asemenea, pentru persoanele afectate de inundații au fost trimise în localitățile afectate hrană, apă potabilă, îmbrăcăminte, locuințe modulare, motorină și produse de strictă necesitate.

Autorul recomandă:

Mai multe localități din județul Suceava au fost inundate. Zeci de localnici au fost salvați din calea șuvoaielor. Precizări oficiale ale IGSU