Alexandru Lulescu a murit la 90 de ani! Celebrul actor suferise un accident vascular cerebral

Publicat: 17 06. 2022, 12:23
Actualizat: 17 06. 2022, 16:09
FOTO: CANCAN.RO

Celebrul actor Alexandru Lulescu a murit, joi, în urma unui accident vascular cerebral.

Actorul Alexandru Lulescu era internat într-un centru de îngrijire.

Acesta împlinise venerabila vârstă de 90 de ani, în data de 1 iunie 2022.

Trupul neînsuflețit al actorului Alexandru Lulescu va fi depus la Teatrul Constantin Tănase din București, iar înmormântarea va avea loc la Cimitirul Bellu.

O carieră strălucită în teatru și film

Alexandru Lulescu s-a născut la București și a jucat pe scena Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” din București. A format un cuplu de comedie cu un alt regretat titan artistic, Nicu Constantin.

Actorul Alexandru Lulescu a jucat în filme precum „Vacanță la mare” (1963), „Împușcături pe portativ” (1963), „Premiul întîi” (1979), „Borvizomanii” (1988) și „Muzica e viața mea” (1988).

Președintele României, Ion Iliescu, i-a conferit artistului Alexandru Lulescu, la data de 7 februarie 2004, Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofițer, Categoria D – „Arta Spectacolului”, „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”, transmite cancan.ro.

Alexandru Lulescu, actor de Cartea Recordurilor. A fost printre primii artiști de stand-up

În 2021, retetesivedete.ro scria despre comicul Alexandru Lulescu, Nea Lulu, cum îl alintau colegii de breaslă, care are toate șansele să intre în Cartea Recordurilor, drept cel mai bătrân umorist român în activitate. Mai mult, acesta s-a numărat printre „pionierii” stand-up-ului din România.

Într-o intervenție pentru libertatea.ro, Alexandru Lulescu mărturisea, în 2019, că este tare mândru de soția sa, care i-a fost alături de mai bine de 50 de ani. Cei doi au împreună o fiică, Alexandra, care a absolvit Facultatea de Drept, dar care încă nu a profesat în domeniul juridic.

„Între timp, s-a măritat și aștept o nepoțică sau un nepoțel. Vreau să apuc să fiu bunic, am 87 de ani, nu se știe niciodată…”, spunea actorul.

Cât despre soția sa, profesoară universitară, veteranul actor Alexandru Lulescu recunoaștea că-i datorează o mare parte a carierei sale.

“Soția mea este și profesoară, dar și poetă. Are trei volume publicate”, preciza regretatul artist, la vremea respectivă.