Alexandru Rafila, ANUNȚ către unităţile sanitare care au solicitat deblocarea posturilor: „Este esențial să facă acest lucru cât mai repede”

Publicat: 11 01. 2024, 14:15
Actualizat: 11 01. 2024, 14:16

Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii, a declarat joi, după adoptarea memorandumurilor în Guvern pentru deblocarea posturilor din sănătate, că unităţile sanitare care au solicitat scoaterea acestor posturi la concurs trebuie să demareze imediat aceste proceduri, nu trebuie să aştepte şase luni.

În plus, ministrul a anunţat că de la 1 ianuarie 2024, toate posturile care se vacantează în sistemul de sănătate vor putea fi scoase la concurs fără memorandum, în cazul celor care pleacă din sistem sau se pensionează.

„Rugămintea mea este să facă acest lucru cât mai repede”, a mai spus ministrul, arătând că , în total, peste 2.500 de posturi de medic în spitalele din România au fost deblocate prin decizia Executivului şi 365 de posturi la serviciile de Ambulanţă.

”Au fost aprobate de Guvern două memorandumuri, unul propus de Ministerul Sănătăţii, pentru spitale din subordinea ministerului, unul propus de Ministerul Dezvoltării, pentru spitale aflate în subordinea autorităţilor locale. În total, a fost aprobată scoaterea la concurs a peste 7.600 de posturi”, a spus ministrul Sănătăţii.

„Este esențial, pentru că nu trebuie să aşteptăm şase luni ca să scoatem posturile la concurs”

Alexandru Rafila a precizat că au fost scoase la concurs toate posturile de medic solicitate de către unităţile sanitare, în total, peste 2.500 de posturi de medic în spitalele din România.

Ministrul a mai adăugat că a fost în cadrul memoradumului propus Guvernului şi aprobat ulterior de Ministerul Sănătăţii 365 de persoane să poată fi angajate prin concurs la serviciile de Ambulanţă.

”Unităţile sanitare care au solicitat scoaterea posturilor la concurs să demareze imediat aceste proceduri, odată cu aprobarea Memorandumului, este esențial pentru că nu trebuie să aşteptăm şase luni ca să scoatem posturile la concurs, ele pot scoate cât mai repede, procedura spune că după publicare, în termen de 30 de zile se pot organiza concursuri de ocupare a posturilor. Rugămintea mea este să facă acest lucru cât mai repede”, a completat Rafila.

Ministrul a mai afirmat că ocuparea acestor posturi se face printr-o procedură legală

”Am văzut tot felul de sugestii, declararea stării de urgenţă, care să permit angajarea fără concurs. Totuşi, trebuie să înţelegem că legislaţia în România trebuie respectată”, a explicat Rafila, adăugând că vor păstra legătura cu unităţile medicale şi iau în calcul să elaboreze noi memorandumuri pe parcursul acestui an, în funcţie de necesităţi.

 

Sursa FOTO: Facebook

 

CITIȚI ȘI:

EXCLUSIV | Cine l-ar vota pe Klaus Iohannis șef la Consiliul European? / Analist: Cred că s-ar strânge un jumătate plus unu

EXCLUSIV | Dosarul pentru „coruperea alegătorilor” de către AUR a fost trimis la Parchetul General / George Simion: „La Ialomița se coace ceva”