ALTCEVA cu Adrian Artene. Părintele Teologos despre minunile din viața noastră

Publicat: 17 03. 2024, 18:47

This browser does not support the video element.

Părintele Teologos de la Muntele Athos a fost invitatul lui Adrian Artene la ediția podcast-ului ALTCEVA, difuzată sâmbătă, 16 martie. În cadrul acestei ediții, una specială, înainte de începutul Postului Paștelui, părintele a vorbit despre minunile din viața noastră.

Părintele Teologos a vorbit despre minuni, care de multe ori se întâmplă și dincolo de Muntele Athos, în viața noastră în fiecare zi.

„ Toată creația lui Dumnezeu este minunată. Dar într-adevăr noi suntem orbi și această orbire este foarte mare, mult mai mare decât își poate imagina cineva (…) Dumnezeu este un tată iubitor, uneori apasă și el pe butoane, adică minunile apar, să zic așa e foarte delicate, și uneori deasupra legilor naturii pe care însuși Dumnezeu le face și depășește aceste legi ale naturii – adică de exemplu teleportarea. Nu e ceva natural pentru om, dar uneori Dumnezeu face astfel de minuni ca să arate că da, băieți aici sunt și eu, hop și eu și apar tot felul de alte vindecări sau așa mai departe”, spune părintele.

Cu toate acestea, avertizează el, „uneori în anumite lucruri se poate amesteca și aghiuță, așa și în loc, în loc să fie folos sufletesc, apare, apare cum îi spune exaltare, apare mândrie, și așa mai departe și pe de altă parte această exaltare și această mândrie poate să apară”.

Părintele Teologos, de pe Muntele Athos, la ALTCEVA cu Adrian Artene

Cu doar câteva zile înainte să înceapă Postul Paștelui, cea mai puternică perioadă în care oamenii au ocazia să se lepede „de dulce”, fie că vorbim din perspectivă culinară sau din perpectivă emoțională, jurnalistul Adrian Artene propune spectatorilor „Altceva cu Adrian Artene” o întâlnire puternică cu Părintele Teologos, prin intermediul unui interviu realizat pe Muntele Athos.

„Vocea lui Dumnezeu este în interiorul nostru”, spune Părintele în deschiderea acestei discuții pe care, ascultând-o, vei avea ocazia să descoperi adevăruri absolut fabuloase despre ceea ce înseamnă, în esență, o viață dreaptă, în spiritul Domnului.

Fost IT-ist, Părintele Teologos a înțeles, la un moment dat, că viața lui dreaptă poate fi doar cea trăită în slujba credinței și a procedat în consecință. De mai bine de 30 de ani trăiește astfel și ori de câte ori are ocazia, povestește lumii despre Bine. Același lucru s-a întâmplat în timpul discuției pentru „Altceva”. Alături de Adrian Artene, Părintele dezvăluie care este cea mai mare bucurie a Raiului, cum se ține corect postul alimentar, care este cea mai puternică rugăciune, ce tipuri de antrenament trebuie să facem pentru suflet și care sunt, cu adevărat, adevăratele minuni ale vieții noastre.

Premiera acestui episod absolut special a avut loc sâmbătă, 16 martie, de la ora 19:00, pe canalul de Youtube Altceva cu Adrian Artene.

ABONEAZĂ-TE la canalul de Youtube „Altceva cu Adrian Artene”, pornește notificările, pentru că în fiecare sâmbătă de la ora 19:00, ai ocazia să descoperi în PREMIERĂ, ALTCEVA, un podcast care-ți antrenează mintea și-ți hrănește sufletul.

Conținutul „Altceva cu Adrian Artene” poate fi urmărit și pe conturile de Facebook, Instagram, Tik Tok, dar și pe grupul de WhatsApp.