Ambasada SUA, redeschisă la Kiev. Șefa misiunii americane și-a încheiat alocuțiunea cu mesajul ucrainenilor de pe Insula Șerpilor

Publicat: 09 05. 2022, 01:11
Sursa: ua.usembassy.gov/ Kristina Kvien, însărcinat cu afaceri al SUA la Kiev

Statele Unite și-au redeschis duminică ambasada la Kiev, iar șefa misiunii americane, Kristina Kvien, și-a încheiat scurtul discurs de inaugurare cu mesajul soldaților de pe Insula Șerpilor transmis rușilor, devenit deja clasic.

„Sunt încântată pentru că m-am putut întoarce la Kiev, așa cum am spus mai devreme, astăzi, de Ziua Victoriei în Europa, pentru a vedea triumful binelui asupra răului în orașul pe care-l iubesc, alături de oameni care întruchipează spiritul acestei comemorări. Președintele Putin a eșuat. Putin a eșuat pentru că nu a putut înlocui guvernul Ucrainei cu marionete rusești, nu a reușit să subjuge mândrul popor ucrainean, care pe tot teritoriul Ucrainei, inclusiv în estul ei, a refuzat să se supună voinței sale și le-a transmis rușilor: Go f… yourself !” – a declarat Kristina Kvien, însărcinat cu afaceri al SUA la Kiev.

Duminică, de ziua victoriei Europei contra nazismului din Germania, au fost mesaje puternice de solidaritate din partea Occidentului către Ucraina, în condițiile în care Rusia are propria sa sărbătoare, luni, de 9 Mai.

Prima-doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, a intrat în țara aflată în război și s-a întâlnit cu Olena Zelenska, soția liderului de la Kiev. Premierul canadian, Justin Trudeau, s-a dus la Irpin, una dintre suburbiile distruse ale Kievului, și apoi chiar în capitala ucraineană, unde a redeschis ambasada țării sale. De asemenea, premierul Croației, Andrej Plenkovic, însoțit de ministrul de externe, s-a întâlnit duminică la Kiev cu preşedintele Ucrainei, Volodomir Zelenski, în cadrul unei vizite-surpriză, menită să demonstreze solidaritatea cu Ucraina şi respingerea agresiunii ruse. Și Croația a anunțat, duminică, redeschiderea ambasadei sale la Kiev.