Andrei Caramitru s-ar fi ales cu dosar PENAL pentru instigare publică. Postările controversate care au generat acuzațiile
Andrei Caramitru s-ar fi ales cu dosar penal, după ce polițiștii Direcției de Investigații Criminale din cadrul IGPR (DIC-IGPR) s-ar sesizat din oficiu în urma unor postări făcute de acesta pe o rețea de socializare, precizează surse judiciare pentru Gândul.
Andrei Caramitru ar fi vizat de un dosar penal pentru instigare publică, infracțiune prevăzută de articolul 368 din Codul Penal. Momentan, dosarul se judecă in Rem.
Postările controversate ale lui Andrei Caramitru
Recent Andrei Caramitru a publicat o serie de comentarii pe Facebook, în urma cărora unii utilizatori l-au acuzat că ar instiga la violențe împotriva unui anumit grup de persoane.
„Rețelele Caraman și corbii și puii lor”
„Începe aia finală! Nu vă mai suportăm nici noi, nici voi nu ne mai suportați. Trebuie să se rezolve problema, acum ori niciodată””
„Trebuie curățenie totală, cu orice risc, cu orice cost”
„E acum sau niciodată”
Potrivit surselor, dosarul urmează să fie înaintat unității de Parchet competentă, care va decide pașii următori în anchetă.
Ce prevede Legea 368 din Codul Penal
Legea 368 din Codul Penal prevede următoarele:
„Fapta de a îndemna publicul, verbal, în scris sau prin orice alte mijloace, să săvârşească infracţiuni se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă, fără a se putea depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea la săvârşirea căreia s-a instigat.
(2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) este comisă de un funcţionar public, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, fără a se putea depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea la săvârşirea căreia s-a instigat.
(3) Dacă instigarea publică a avut ca urmare comiterea infracţiunii la care s-a instigat, pedeapsa este cea prevăzută de lege pentru acea infracţiune.”