VIDEO | Angajații unei stații ITP din Drobeta Turnu Severin s-au trezit cu un șarpe în imobil. Jandarmii au acționat imediat

Publicat: 06 05. 2023, 19:37
Actualizat: 06 05. 2023, 19:41

This browser does not support the video element.

Jandarmii din Mehedinți au primit un apel la 112, sâmbătă, prin care erau solicitați să intervină la o stație de Inspecție Tehnică Periodică (ITP) a autovehiculelor din municipiul Drobeta Turnu Severin, unde angajații au observat un șarpe.

Odată ajunși la fața locului, acest lucru s-a confirmat, iar jandarmii au îndepărtat reptila din acel loc și, ulterior, au eliberat-o în habitatul natural.

Ieri, un echipaj de jandarmerie a fost direcționat pe o stradă din același oraș pentru a ridica un șarpe aflat sub un autoturism.

De altfel, autoritățile avertizează că, în sezonul cald, șerpii reprezintă un real pericol, iar posibilitatea de îi întâlni apare în cele mai neașteptate locuri.

În situații de acest gen, jandarmii le recomandă cetățenilor să nu încerce să îndepărteze singuri reptilele și să solicite sprijinul la 112.