ANM a emis cod roșu de CANICULĂ pentru trei județe. Temperaturile maxime pot ajunge și până la 41 de grade Celsius

Publicat: 05 07. 2025, 11:42
Actualizat: 05 07. 2025, 12:40

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, un cod roșu de caniculă valabil pentru județele Mehedinți, Dolj și Olt. În aceste zone, temperaturile maxime vor atinge 39-41 de grade Celsius, iar disconfortul termic va fi extrem.

Avertizarea va intra în vigoare duminică dimineață, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, iar indicele UV va fi periculos, cu valori de 9–10 unități între orele 11:00 și 17:00.

Minimele termice vor fi de 21-24 de grade Celsius, caracterizând nopți tropicale.

Pe lângă acest cod roșu, specialiștii au emis și un cod portocaliu de caniculă și disconfort termic accentuat, care va afecta duminică Banatul, Muntenia, nordul Olteniei, sud-vestul Transilvaniei, sudul Dobrogei continentale.

Aici, temperaturile maxime vor fi între 37 și 39 de grade, iar minimele nu vor scădea sub 20 de grade.

Un cod galben de caniculă va fi în vigoare pentru Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Moldovei și Transilvaniei, nordul Dobrogei continentale.

În aceste regiuni, valul de căldură se va extinde și intensifica, iar temperaturile vor urca până la 33…37 de grade Celsius, cu minime de 18…20 de grade. Și aici, ITU va depăși ușor pragul critic de 80.

Ziua de sâmbătă va aduce în continuare temperaturi sufocante în multe zone din țară, chiar dacă valul de caniculă începe să piardă din intensitate pe alocuri, potrivit prognozei întocmite de ANM.

În sud, sud-vest și în centrul României, după prânz, aerul devine din nou greu de suportat, cu disconfort termic accentuat și valori de temperatură care urcă periculos, fiind emisă o atenţionare de tip cod portocaliu.

Luni, valul de căldură extremă se va menține în aproape toată țara, iar în sud va continua chiar să se intensifice.

Autoritățile recomandă evitarea expunerii la soare în intervalul de vârf al radiațiilor UV, hidratare corespunzătoare și limitarea activităților în aer liber, scrie Adevărul.