Ateneul Român poartă „Marca patrimoniului european”

Publicat: 11 04. 2024, 15:29

Ateneul Român a primit  „Marca patrimoniului european”, conferită de Comisia Europeană. Distincția urmărește să îmbunătățească înțelegerea și aprecierea patrimoniului comun și divers al Uniunii Europene în special de către tineri. Marca patrimoniului european și-a dovedit relevanța pentru consolidarea dialogului intercultural și a sentimentului de apartenență la Uniunea Europeană. În plus, această acțiune a UE este esențială pentru dezvoltarea turismului cultural local, a beneficiilor economice sustenabile și a comunităților din U.E.

Comisia Europeană a acordat,  joi, Ateneului Român și altor 6 situri din Uniunea Europeană Marca patrimoniului european, pentru rolul semnificativ jucat de către acestea în istoria și cultura Europei. Cele 7 situri sunt: Cisterscapes – Cistercian Landscapes Connecting Europe (Austria, Cehia, Germania, Polonia, Slovenia); mănăstirea San Jerónimo de Yuste (Spania); Muzeul Our Lord in the Attic (Țările de Jos); Teatrul Regal Toone (Belgia); Kalevala (Finlanda); Athenaeum Român (România) și Sant’Anna di Stazzema (Italia). Câștigătoareșe din anul de selecție 2023 vor primi în mod oficial marca în timpul ceremoniei de decernare a MPE, care va avea loc la Anvers la 17 aprilie 2024.Marca patrimoniului european este acordată monumentelor, siturilor naturale sau urbane, dar și obiectelor, bunurilor și patrimoniului imaterial.

Ateneul Român a fost construit de Societatea Ateneul Român la sfârșitul secolului al XIX-lea pentru a găzdui o bibliotecă publică, conferințe, concerte de muzică clasică, expoziții și alte activități cultural-artistice, în cadrul misiunii sale de popularizare a culturii prin orice mijloace. Începând din 1889, Ateneul găzduiește Societatea Filarmonică Română (în prezent Filarmonica „George Enescu”). De asemenea, Ateneul este gazda conferințelor publice cu laureați ai Premiului Nobel, scriitori renumiți și profesioniști din Europa, scoțând în evidență democrația și valorile europene și promovând cultura și știința.

Pentru a primi Marca patrimoniului european, siturile trebuie să îndeplinească cele trei criterii: să își demonstreze semnificația europeană, să aducă la cunoștința publicului european dimensiunea lor europeană și să își demonstreze capacitatea operațională de a desfășura aceste activități. Siturile care primesc marca trebuie, de asemenea, să participe la activități de colaborare în rețea și la proiecte de cooperare.