AUR promite un program de investiții publice finalizate: George Simion anunță reevaluarea marilor proiecte ale statului

Publicat: 16 05. 2026, 14:59

Alianța pentru Unirea Românilor a prezentat un nou set de măsuri economice și administrative, incluse în pachetul propus pentru „corectarea erorilor guvernării Bolojan”. Formațiunea susține că vrea implementarea rapidă a unui program de investiții publice finalizate, bazat pe evaluarea și prioritizarea proiectelor considerate viabile.

AUR vrea reevaluarea marilor investiții publice

Reprezentanții partidului susțin că România se confruntă de ani de zile cu probleme în administrarea proiectelor de infrastructură și investiții aflate în responsabilitatea statului.

Potrivit AUR, soluția propusă presupune crearea unui mecanism de evaluare, coordonare și management al proiectelor publice.

România duce lipsă de proiecte mature și, mai ales, de management al proiectelor. În prima lună, luăm toate proiectele majore și le analizăm, dacă se pot face sau nu”, a declarat George Simion, președinte AUR.

George Simion: „Unde nu există sens economic, oprim aceste proiecte”

Liderul AUR a criticat modul în care au fost aprobate unele investiții publice în ultimii ani, susținând că multe dintre acestea nu ar avea justificări economice sau sociale.

„S-au dat mult prea mulți bani, s-au început mult prea multe proiecte care ar bloca finanțarea pe următorii 5 ani. Unde nu există sens economic, oprim aceste proiecte”, a subliniat acesta.

Formațiunea afirmă că proiectele considerate viabile ar urma să fie deblocate, iar acolo unde există blocaje administrative să fie luate măsuri pentru accelerarea procedurilor. În situațiile care necesită intervenție politică, deciziile vor fi asumate la nivel guvernamental.

Critici și la adresa administrației Capitalei

George Simion a declarat că România nu își mai permite să consume resurse în proiecte fără rezultate concrete.

După cum, la fel de bine, România nu își permite să aibă Bucureștiul împărțit în 7 primării, 7 poliții locale, foarte multe funcții de conducere și foarte multe funcții de birou”, a declarat președintele AUR, George Simion.