AVERTISMENTUL șefului armatei britanice: E nevoie ca europenii și cetățenii UK să se pregătească de un posibil război masiv cu Rusia

Publicat: 24 01. 2024, 21:05
Actualizat: 24 01. 2024, 21:20
Sursa foto: Wikipedia

Cetățenii din Marea Britanie ar trebui să fie gata să servească în armată în eventualitatea unui război cu Rusia, a declarat șeful Statului Major al forțelor britanice, generalul Patrick Sanders. Generalul a comparat situația actuală din Ucraina cu marile crize geopolitice din anii 1914 și 1937 și crede că britanicii și europenii să se pregătească de un posibil război de anvergură cu Rusia.

Șeful militar al armatei britanice i-a avertizat pe cetățenii Regatului să fie pregătiți de un război la nivelul celor două mari conflicte din secolul XX. Generalul Patrick Sanders a făcut declarațiile la Expoziția Internațională de Vehicule Blindate de la Londra, relatează Euronews. Deși nu susține recrutarea, Sanders a subliniat nevoia de o „schimbare” în mentalitatea publicului britanic astfel încât acesta să fie pregătit pentru un conflict militar cu Rusia.

El a mai spus că invazia rusească a Ucrainei este un semnal al lucrurilor care vor veni, avertizând că lecțiile războaielor trecute trebuie învățate înainte să fie prea târziu.

„Predecesorii noștri au eșuat în a înțelege implicațiile așa-zisei Crize din Iulie, din 1914 (n. red. – premergătoare Primului Război Mondial), și s-au împiedicat până au căzut într-unul dintre cele mai groaznice războaie. Nu ne permitem să facem aceeași greșeală și astăzi. Ucraina chiar contează. Acest război nu este doar despre pământul negru din Donbas, sau doar despre reînființarea Imperiului Rus – este despre învingerea sistemului nostru (democratic – n. red.) și a modului nostru de viață politic, psihologic și simbolic. Felul în care răspundem, noi fiind o generație ante-belică, va avea implicații mari pentru istorie. Curajul ucrainenilor ne-a mai cumpărat niște timp, pentru moment”, a spus generalul.

Sanders spune că e nevoie că cetățenii britanici să se pregătească serios de război

Sanders spune că este nevoie ca inclusiv cetățenii de rând să fie pregătiți, nu pentru mobilizare militară, ci pentru un anume nivel de mobilizare civică nemaivăzut în Europa de după 1945. Generalul britanic crede că este nevoie de organizarea unor așa-zise „armate a cetățenilor”, care să fie pregătite de un război masiv cu Rusia și care să dubleze armata profesionistă în cazul conflictului. Cu toate acestea, guvernul britanic a făcut precizarea că nu se ia în calcul sub nicio formă mobilizarea.

Purtătorul de cuvânt al premierului Sunak, Max Blain, a declarat că „guvernul nu are nicio intenție de a da vreun ordin de încorporare”.

„Armata britanică are o veche tradiție ca forță profesionistă. Nu există niciun plan de schimbare a acestei stări de fapt”, a spus el.

Mesajul lui Sanders este similar cu cele transmise de alți lideri militari occidentali și oficiali de rang înalt din apărare, care au tras semnale de alarmă cu privire la riscul unui război major între Rusia și NATO.

Tot astăzi, ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a avertizat că NATO trebuie să se pregătească pentru posibilul moment în care Rusia va ataca NATO, în următorii 5-8 ani. De asemenea, șeful apărării germane face demersuri pentru o reconfigurare serioasă a armatei germane.

Documente publicate de ziarul german Bild arată că guvernul de la Berlin ia în calcul lansarea unui război hibrid de către Rusia în 2024, pentru ca regimul de la Kremlin să poată, apoi, avea un pretext pentru mutarea unui număr masiv de trupe la granița cu NATO. Conform predicțiilor, NATO ar muta la rândul său în jur de 300.000 de militari la granița sa estică, dar nu până la începutul lui 2025, mai notează Euronews.