Avertizări cod portocaliu de ploi torențiale și inundații în aproape toată țara. Autoritățile sunt în alertă până vineri seara

Publicat: 01 09. 2022, 12:55
Cod portocaliu de ploi și vijelii

Aproape toată țara este joi sub avertizare de ploi torențiale, vijelii și grindină, iar în mai multe zone din 14 județe, aflate sub avertizare cod portocaliu, cantitățile de apă vor depăși și 80 de litri pe metru pătrat. În urma ploilor, s-ar putea produce inundații în mai multe localități, autoritățile locale fiind avertizare că, până vineri seară, râuri din 17 județe sunt sub avertizare cod portocaliu, în timp ce pentru unele porțiuni ale unor râuri din 33 de judele a fost emisă o atenționare cod galben.  

Județele Teleorman, Argeș, Brașov, Covasna, Harghita, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Suceava și unele zone din Bihor, Neamț, Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova și Dâmbovița sunt, tot până la ora 21.00, sub avertizare cod galben de instabilitate atmosferică.

”Vor fi perioade cu averse ce vor avea și caracter torențial în  vestul, centrul, nordul, sud-vestul țării și la munte. Cantitățile de apă vor depăși 25 – 40 l/mp și pe alocuri vor fi descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și grindină”, potrivit meteorologilor.

Avertizare cod portocaliu de ploi în 14 județe

Județele Dolj, Olt, Gorj, Mehedinți, Vâlcea, Caraș-Severin, Timiș, Arad, Hunedoara, Alba, Sibiu, Mureș, Cluj și unele zone din Bihor sunt, între orele 12.00 și 21.00, sub avertizare cod portocaliu.

În aceste zone vor fi perioade cu averse torențiale, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 40 – 60 l/mp și pe arii restrânse de peste 70 – 80 l/mp, potrivit avertizării transmise de Administrația Națională de Meteorologie.

Și în următoarele zile va continua să plouă, în majoritatea regiunilor, a precizat ANM.

Avertizarea cod portocaliu și cod galben emisă pentru joi 1 septembrie 2022. Sursa: Administrația Națională de Meteorologie

Vremea în București

În Capitală, cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab și moderat în cursul zilei de joi, dar probabilitatea să plouă va fi mai mare abia de vineri seara.

Temperatura nu va depăși, joi, 29 de grade, iar vineri, termometrele vor ajunge la 25 – 27 de grade. În cursul nopților de joi și vineri, vor fi temperaturi de 16 – 17 grade.

Avertizare cod portocaliu de inundații în 17 județe

Și hidrologii au emis o avertizare de inundații pentru râuri din aproape toată țara.

De joi, ora 15:00 și până vineri, la ora 24:00, vor fi sub avertizare cod portocaliu județele Hunedoara, Arad, Alba, Sibiu, Timiș, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Braşov, Harghita, Sibiu, Vâlcea, Argeş, Olt, Dâmboviţa și Prahova.

În urma ploilor abundente, se pot produce viituri rapide care ar putea produce inundaţii locale pe râuri din bazinele hidrografice Crişul Alb, Mureş, Bega, Timiş, Caraş, Cerna, Desnăţui, Jiu, Olt, Argeş, Dâmboviţa, Ialomiţa, Cricovul Dulce, precum și pe Dunăre, pe afluenţii mici aferenţi sectorului din amonte de confluenţa cu râul Desnăţui (judeţele Mehedinţi, Caraş-Severin şi Dolj), potrivit avertizării cod portocaliu emise de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor.

Pe unele râuri mici din judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Dolj şi Vâlcea, vineri, între orele 02:00 și 21:00, se pot produce inundații cu intensitate mai mare.

Harta avertizării hidrologice emise pentru perioada 1-2 septembrie 2022. Sursa. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor

Cod galben de inundații în 33 de județe

Județele Maramureș, Bistrița-Năsăud, Bihor, Cluj, Sălaj, Satu Mare, Arad, Hunedoara, Harghita, Covasna, Mureș, Alba, Brașov, Sibiu, Timiș, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinți, Dolj, Olt, Vâlcea, Argeş, Teleorman, Dâmboviţa, Giurgiu, Ilfov, Prahova, Ialomiţa, Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Buzău au intrat, joi, de la ora 12:00, până vineri, la ora 24:00, sub avertizare cod galben de inundații.

Risc de inundații este pe unele sectoare de pe râurile Vişeu, Iza, Lăpuş, Someşul Mare, Someşul Mic, Someş, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Mureş, Bega Veche, Timiş, Caraş, Nera, Cerna, Desnăţui, Jiu, Olt, Călmăţui, Vedea, Argeş, Ialomiţa, Prahova, Suceava, Moldova, Bistriţa, Trotuş, Putna, Buzău, precum și pe Dunăre, pe afluenţii mici aferenţi sectorului din amonte de confluenţa cu râul Desnăţui.