BANC PENAL. Trei ani de închisoare pentru o glumă despre Rusia

Publicat: 14 03. 2023, 09:12
Sursă Foto - Twitter

Un bărbat din regiunea Riazan din centrul Rusiei are acum dosar penal pentru „discreditarea” armatei din cauza unui banc despre retragerea trupelor Moscovei din Herson, Ucraina.

Vasili Bolșakov, un bărbat din orașul Kasimov, regiunea Riazan, este urmărit penal în baza Codului Penal rus pentru „discreditarea” forțelor armate, totul după un banc publicat pe rețeaua de socializare VKontakte.

Vestea tulburătoarea a fost data de avocatul acestuia, Andrei Kuriatnikov.

Bolșakov riscă să stea trei ani după gratii, pentru bancul publicat în 9 noiembrie 2022, ziua în care ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a ordonat retragerea trupelor de pe malul drept al râului Nipru, în regiunea Herson.

„A trecut ceva timp de când nu am mai citit bancuri cu adevărat amuzante:

– Serghei, de ce ne retragem din Herson?

– Volodia, deci tu însuți ai ordonat eliberarea Ucrainei de fasciști și naziști…”, a scris Bolșakov pe rețelele de socializare.

În Rusia, un dosar penal pentru „discreditarea” repetată a armatei ruse poate fi intentat împotriva celor care au fost amendați de o instanță în temeiul unui articol administrativ similar în cursul anului precedent.

Bolșakov a fost amendat cu 30.000 de ruble în iulie 2022 din cauza unor comentarii făcute tot pe Vkontakte, scrie hotnews.ro.