Un baraj plutitor a apărut pe canalul Musura, lângă Sulina, în zona frontierei cu Ucraina
Recent, în presa locală din Tulcea, au apărut informații și imagini despre un baraj plutitor care a apărut de nicăieri, ridicat în pe canalul Musura, lângă Sulina, în zona frontierei cu Ucraina.
Ziarul de Tulcea a semnalat imaginile realizate la fața locului. Într-o postare pe o rețea socială, sursa anterior citată scrie că ”localnicii acuză partea ucraineană de abuz, zona fiind frontieră comună”.
”Un baraj plutitor a „răsărit” pe Musura, în apropiere de Sulina! Localnicii acuză partea ucraineană de abuz, zona fiind frontieră comună. Deocamdată nu am putut obține nici măcar un punct de vedere neoficial de la autorități, probabil vor reveni in cursul zile de mâine. Barajul metalic blochează total accesul ambarcațiunilor în zona folosită și de pescarii români”, se arată în postarea de pe Facebook a publicației.
Unde se află canalul Musura
Canalul Musura este o gârlă naturală din Delta Dunării care izvorăște din brațul Chilia (pe partea dreaptă) și curge spre sud-est, alimentând Golful Musura din Marea Neagră. Acesta reprezintă unul dintre cele mai izolate, sălbatice și spectaculoase puncte de pe harta turistică și geografică a României, arată Wikipedia.
Canaul este situat în extremitatea estică a României, în imediata apropiere a orașului Sulina, la granița naturală cu Ucraina. Atât golful și canalul Musura se află în zona de frontieră dintre România și Ucraina.