Bărbat atacat de urs, găsit mort într-o casă din pădure, în județul Harghita

Publicat: 13 12. 2021, 11:34

Un bărbat atacat de urs sâmbătă seară a fost găsit fără suflare într-o casă din pădure, în județul Harghita.

„Membrii formației Salvamont Dancuras din cadrul Serviciului Public Salvamont Harghita au fost alertati să intervină pentru salvarea unei persoane, care, conform primelor notificări, a fost atacată de un urs.

Formația de prim răspuns alcătuită din opt salvatori montani a ajuns repede la fața locului în ciuda terenului accidentat și greu accesibil, intervenția fiind foarte dificilă din cauza vremii nefavorabile”, transmit reprezentanții Dispeceratului Național Salvamont.

Potrivit sursei citate, în urma căutărilor, victima a fost găsită într-o casă din pădure, decedată și fără să mai răspundă manevrelor de resuscitare.

Victima este o persoană în vârstă

„Conform primelor investigații și pe baza gravității leziunilor suferite, decesul a intervenit cu mai mult timp înaintea sosirii la fața locului al echipei de salvatori. După sosirea echipei de criminalistică trupul neînsuflețit al persoanei a fost coborât și predat autorităților. Membrii echipei Salvamont Dancurás, exprimă sincere condoleanțe familiei îndoliate”, se mai arată în informarea dispeceratului.

Reprezentanții Salvamont Harghita au precizat pentru Gândul că victima este un bărbat în vârstă, despre care nu se știe ce căuta în pădure.

Victima a fost găsită în pădure de către soție și alte două persoane, apoi a fost dusă într-o casă din pădure, la aproximativ 50 de metri de locul în care a fost atacată de urs.