Bărbatul din Sectorul 5 care amenința că se aruncă de la etajul 9 a fost salvat, după 12 ore de negocieri

Publicat: 22 03. 2024, 19:20
Actualizat: 22 03. 2024, 19:21

Tânărul în vârstă de 26 de ani, care în decursul zilei de joi, a amenințat că vrea să se sinucidă, aruncându-se de la etajul 9 al unui bloc din Sectorul 5 al Capitalei a fost salvat de autorități. Polițiștii au reușit să intre în apartamentul unde se afla bărbatul și să-l imobilizeze, oprindu-l de la gestul extrem. 

Joi după-amiază, ofițerii de la Secția 19 au primit un apel cu privire la un bărbat, de 26 de ani, care amenința că vrea să-și pună capăt zilelor, aruncându-se de la etajul 9 al unui bloc situat în Sectorul 5. Cea care a alertat Poliția a fost chiar sora tânărului. Autoritățile s-au deplasat rapid la fața locului, alături de o echipă de negociatori. Timp de mai multe ore, specialiștii au încercat să-l convingă pe tânăr să renunțe la gestul disperat, însă acesta a refuzat.

Abia în jurul orei patru dimineața, după aproximativ 12 ore de negocieri,  autoritățile au reușit să intre în apartamentul bărbatului, unde a fost imobilizat, întrucât manifesta un comportament agresiv.

La data de 21 martie 2024, poliţiştii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Secția 19 Poliție au fost fost sesizați, prin sistem 112, în jurul orei 16.30, de către o femeie, cu privire la faptul că un bărbat, fratele acesteia, în vârstă de 26 de ani, amenință că se va precipita de la etajul 9, din incinta locuinței, situată la o adresă din Sectorul 5.

Polițiștii care s-au deplasat cu operativitate la fața locului au constatat faptul că aspectele sesizate se confirmă și au încercat relaționarea cu persoana în cauză.

Având în vedere comportamentul agresiv al tânărului și lipsa de cooperare a acestuia, la fața locului s-au deplasat în sprijin negociatorii, o echipă de asalt din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, o echipă de alpiniști din cadrul Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale, precum și echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov.

În această dimineață, în jurul orei 04.30, s-a procedat la pătrunderea în imobil, moment în care bărbatul a fost imobilizat, reușindu-se scoaterea acestuia din locuință, în siguranță.

De asemenea, în apartament, au fost identificate trei obiecte tăietoare-înțepătoare, acestea fiind ridicate de către polițiști.

Ulterior, bărbatul a fost transportat de către un echipaj de prim-ajutor la o unitate medicală, pentru îngrijiri de specialitate, unde a fost dispusă internarea sa.

Joi seară, un tânăr din Sectorul 5 al Capitalei, în vârstă de 26 de ani, amenință că se va arunca de la etajul 9 al unui bloc. Sora tânărului a sunat disperată la Poliție, iar autoritățile au venit la fața locului, pentru a gestiona situația.

”La data de 21 martie 2024 Poliţia Capitalei – Secţia 19 Poliţie a fost sesizată, prin apel 112, de către o femeie, cu privire la faptul că un bărbat, fratele acesteia, în vârstă de 26 de ani, ameninţă că se va precipita de la etajul 9, din incinta locuinţei, situată la o adresă din Sectorul 5”, a transmis, joi seară, Poliţia Capitalei.

FOTO: Facebook

CITEȘTE ȘI:

Decizie aberantă! Nicușor Dan bagă troleibuze în Cotroceni, pe cele mai frumoase și cochete străzi din București. Cum să DISTRUGI un cartier protejat

Avocatul din Ialomița care a vrut să „rezolve” un dosar la Curtea de Apel, trimis în judecată / GÂNDUL a scris în exclusivitate despre acest caz!

Medicul acuzat că folosea stimulatoare cardiace de la cadavre a cerut AJUTOR de la stat în procesul de partaj. Ce avere uriașă trebuie împărțită