Bill Gates susține că inteligența artificială va scurta săptămâna de lucru la trei zile

Publicat: 24 11. 2023, 23:04
Foto: Profimedia Images

Săptămâna aceasta, Bill Gates a apărut în podcastul „What Now” al lui Trevor Noah și, printre altele, a vorbit despre perspectivele inteligenței artificiale, menționând că tehnologia îi va ajuta pe oameni să „lucreze mai puțin”, scrie Business Insider.

Inteligența artificială ar putea înlocui echivalentul a 300 de milioane de locuri de muncă cu normă întreagă la nivel mondial în următorii ani, potrivit estimărilor băncii de investiții Goldman Sachs.

„Dacă ajungem la o societate în care trebuie să lucrezi doar trei zile pe săptămână, probabil că este bine”, a spus Gates.

Cofondatorul Microsoft vede, de asemenea, inteligența artificială ca fiind utilă în „a face mâncare și alte lucruri”, eliberând astfel oamenii de sarcinile de zi cu zi. Miliardarul a vorbit anterior despre riscurile utilizării greșite a inteligenței artificiale, iar în iulie a publicat o postare lungă în care vorbea despre impactul potențial al tehnologiei.

„Nu cred că impactul inteligenței artificiale va fi la fel de dramatic ca cel al revoluție industrială, dar cu siguranță va fi la fel de mare ca și apariția PC-ului. Programele de procesare a textului nu au eliminat munca de birou, ci au schimbat-o pentru totdeauna. Angajatorii și muncitorii au trebuit să se adapteze și au făcut-o”, a spus Gates la acea vreme.

Concret, AI ar putea înlocui un sfert din sarcinile de lucru în SUA şi Europa, dar ar putea însemna şi noi locuri de muncă şi un boom al productivităţii. În cele din urmă, valoarea totală anuală a bunurilor şi serviciilor produse la nivel mondial ar putea creşte cu 7%.

Inteligenţa artificială generativă, capabilă să creeze conţinut care nu poate fi distins de munca umană, reprezintă „un progres major”, se arată în raport.

Perspectivele de angajare

În Marea Britanie, guvernul doreşte să promoveze investiţiile în IA despre care spune că „în cele din urmă va stimula productivitatea în întreaga economie”, şi a încercat să liniştească publicul cu privire la impactul acesteia.

„Vrem să ne asigurăm că IA completează modul în care lucrăm în Marea Britanie, nu îl perturbă – ne îmbunătăţeşte locurile de muncă, în loc să ni le ia”, a declarat secretarul pentru tehnologie Michelle Donelan pentru Sun.

Raportul notează că impactul AI va varia în funcţie de sectoare – 46% din sarcinile din domeniul administrativ şi 44% din profesiile juridice ar putea fi automatizate, dar doar 6% în construcţii 4% în domeniul întreţinerii, se arată în raport.

BBC News a relatat anterior despre îngrijorarea unor artişti că generatoarele de imagini cu inteligenţă artificială le-ar putea afecta perspectivele de angajare.