Blue Air anunță noi anulări de zboruri. Ce curse sunt afectate și când își vor recupera pasagerii banii

Publicat: 30 09. 2022, 17:55
FOTO - ARHIVĂ: Facebook.com/FlyBlueAir

Termenul prevăzut pentru reluarea zborurilor de către Blue Air nu va putea fi respectat, potrivit unui comunicat de presă transmis vineri.  Compania aeriană anunță că se află în prezent în discuții cu potențialii investitori, creditori și Guvernul României pentru a-și restructura profilul de capital, astfel încât să poată reîncepe operațiunile aeriene.

Inițial, reprezentanții Blue Air au anunțat reluarea zborurilor din 12 septembrie, apoi au revenit și a spus că operațiunile vor putea fi reluate din 10 octombrie. Vineri însă compania spune că acest lucru nu se va putea realiza la termenul anunțat, însă, cel de 10 octombrie.

„Având în vedere, însă, complexitatea acestui proces, Blue Air nu este, din păcate, încă în măsură să reînceapă să zboare din data de 10 octombrie 2022. Blue Air va transmite un anunț imediat după finalizarea discuțiilor în curs cu privire la momentul la care estimează că flota sa va decola din nou”, se arată în comunicat citat de pressalert.

Blue Air a anunțat când și cum își vor putea recupera călătorii banii pentru bilete
Blue Air spune că va continua să depună eforturi pentru a minimiza întârzierile în vederea reluării operațiunilor. Compania și-a anulat zborurile în 6 septembrie după ce Autoritatea Fondului de Mediu a pus sechestru pe conturi.