Bugetul Capitalei, respins pentru a doua oară în Consiliul General. Nicușor Dan: ”Cei 7000 de salariați vor primi doar 25% din salariu”

Publicat: 08 03. 2024, 07:37
Actualizat: 08 03. 2024, 07:44

Primarul General al Capitalei, Nicușor Dan, a fost invitat în emisiunea Jurnalul de Seară de la Digi 24, prilej cu care a explicat ce se întâmplă cu bugetul Capitalei, buget respins pentru a doua oară în Consiliul General.

„În momentul acesta nu mai există majoritatea care a funcționat mai bine de trei ani. A existat o majoritate de 34 din 35 de consilieri de la USR, PNL, PMP, iar în acest moment această majoritate nu mai există”, a spus Nicușor Dan.

„Dacă vreți să discutăm de buget, mi se pare că e un context politic preelectoral care-și pune amprenta. Din majoritate a dispărut PNL pentru că în urmă cu două luni, când am început să vorbim de bugetul local, aveam o discuție, iar anul acesta PNL mi-a spus fă-l tu și noi venim să vedem ce ai făcut. Eu l-am făcut împreună cu consilierii din USR și PMP, l-am pus în dezbatere acum aproape o lună, după care am început discuțiile și, în momentul acesta, reproșul care i se aduce acestui buget este că nu a prevăzut o sumă de trei miliarde pentru cele două subvenții la termie și transport public, ci doar 2 miliarde”, a mai spus primarul Capitalei.

”Sunt mentenanţe, sunt spitale care au nevoie de medicamente”

Întrebat cât consideră că se va prelungi blocajul din Consiliul General, primarul Capitalei a subliniat că acesta nu poate să mai dureze mult.

„Nu se poate prelungi prea mult pentru că deja cei 7000 de salariați, luni, vor aștepta să-și primească salariul și vor vedea că vor primi doar 25%, banii care au mai rămas în primărie azi. Pe 8, mâine, ar fi trebuit să primim 400 – 500 de milioane pentru toate cheltuielile, inclusiv salariile din companii. N-o să-i primim pentru că nu avem buget şi atunci trebuie să rezolvăm foarte, foarte repede problema asta.

Eu aş vrea mâine, (n.r. vineri) cred că e nerealist mâine, dar luni cel târziu, ca oamenii să îşi primească salariile şi multe altele, factura la iluminatul public, o să vină factura de la transportul public care cuprinde şi salariile la şoferi şi vatmani şi motorina şi toate astea. Sunt mentenanţe, sunt spitale care au nevoie de medicamente”, a explicat Nicușor Dan.