Burduja, PNL Sector 1: „Ne dorim o direcție nouă în PNL. Am fost mandatat să solicit Consiliul Naţional și Congresul extraordinar

Publicat: 01 04. 2022, 12:44
Sebastian Burduja, deputat PNL și președinte PNL Sector 1 / Sursa: Facebook - Sebastian Burduja

Preşedintele PNL Sector 1, Sebastian Burduja, a anunţat, vineri, în cadrul unei conferințe de presă, că a fost mandatat de Biroul Politic al organizaţiei să solicite convocarea Consiliului Naţional şi a Congresului extraordinar.

„Azi dimineaţă (vineri – n.r.) am avut o şedinţă  a Biroului Politic PNL Sector 1,  în care, cu  unanimitate a fost aprobată mandatarea mea pentru a solicita convocarea Consiliului Naţional şi a Congresului Extraordinar, prin care ne dorim o direcţie mai bună, o direcţie nouă pentru Partidul Naţional Liberal”, a  declarat Burduja, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă.

Sebastian Burduja a mai precizat că la Congresul de anul trecut, filiala pe care o conduce a avut o abordare neutră.

„PNL Sector 1 a avut în cadrul Congresului de anul trecut o abordare echidistantă, de neutralitate, o abordare în care membrii noştri au votat conform conştiinţei. Biroul de Sector nu a făcut o recomandare de susţinere a unui candidat, sau a altuia, şi asta pentru că intuiam de atunci că PNL merită o opţiune mai bună, şi pe care cred că o are şi trebuie să o urmeze pentru a da românilor ceea ce ei aşteaptă: politici, rezultate, performanţă, o calitate a vieţii mai bună”, a mai declarat Sebastian Burduja.

Tensiuni în PNL

În ultimele zile au apărut informații potrivit cărora în cadrul PNL ar exista tensiuni și sunt lideri care ar solicita schimbarea lui Florin Cîțu din fruntea partidului.

Secretarul general al PNL, Dan Vîlceanu, a spus, vineri, că, dacă în urma discuțiilor din partid privind convocarea unui Congres, Florin Cîțu consideră că trebuie să plece, își va da demisia. Vîlceanu a mai declarat că nu a primit nicio solicitare de convocare a unui Birou Executiv, vineri, ci a auzit „numai știri pe surse”. „Nu am văzut nicio declarație oficială”, a conchis Vîlceanu.

„Dacă în urma discuţiilor, Florin Cîţu consideră că trebuie să îşi dea demisia, o va face”, a spus Dan Vîlceanu, la sediul PNL, precizând că în calitate de secretar general al PNL va pune în aplicare toate solicitările statutare. ”Şi eu pot să cer demiterea publică a oricărui alt coleg, asta nu înseamnă că acel coleg trebuie să îşi dea demisia”, a afirmat Vîlceanu, despre anunţul făcut de unele filiale privind un Congres pentru debarcarea lui Cîțu.