10 Septembrie, calendarul zilei: Cristian Pațurcă ar fi împlinit 62 de ani. Guy Ritchie împlinește 58 de ani. Ziua Mondială de Prevenire a Suicidului
Gândul vă prezintă calendarul zilei de joi, 10 septembrie. Iată care sunt cele mai importante evenimente consemnate de-a lungul timpului la această dată.
Cristian Pațurcă a fost un cantautor și compozitor român, devenit una dintre figurile simbolice ale protestelor din Piața Universității din 1990. S-a născut pe 10 septembrie 1964, în București, și a fost implicat în evenimentele Revoluției din decembrie 1989. A devenit cunoscut mai ales datorită Imnului Golanilor, cântec compus și interpretat în timpul manifestațiilor anticomuniste din Piața Universității. Melodia a exprimat dorința manifestanților pentru libertate și pentru o ruptură clară de trecutul comunist, devenind una dintre piesele reprezentative ale perioadei. Pațurcă a compus și alte cântece inspirate de evenimentele din 1990, precum Jos comunismul, Nu plecăm acasă și Scrisoare din Piața Universității. Prin muzica sa, el a devenit vocea unei generații care își dorea o Românie democratică. Cristian Pațurcă a murit pe 18 ianuarie 2011, la vârsta de 46 de ani. A rămas în memoria publică drept “trubadurul golanilor” și un simbol al luptei pentru libertate și democrație.
Cristian Pațurcă
Născut pe 10 septembrie 1968 în Hatfield, Anglia, Guy Ritchie este un regizor, producător și scenarist britanic, recunoscut la nivel mondial pentru stilul său vizual alert, umorul negru și revitalizarea genului de acțiune centrat pe lumea interlopă din Marea Britanie. Debutul său regizoral, Lock, Stock and Two Smoking Barrels (1998), a fost un succes fulminant care a redefinit cinematografia britanică a anilor ‘90 și i-a lansat cariera lui Jason Statham. A urmat Snatch (2000), un film devenit cult, în care Brad Pitt interpretează rolul unui pugilist amator. De-a lungul timpului, Ritchie a demonstrat o mare versatilitate, preluând și blockbustere de la Hollywood. A reinventat un personaj clasic în Sherlock Holmes (2009) și continuarea sa, alături de Robert Downey Jr., și a regizat Aladdin (2019), film care a generat încasări de peste un miliard de dolari. Prin producții recente precum The Gentlemen (2019) și serialul cu același nume inspirat de film, el a revenit la estetica sa clasică. Guy Ritchie folosește frecvent montajul rapid, flashback-uri, schimbări de perspectivă, combinând acțiunea cu umorul și poveștile complexe.
Guy Ritchie
Ziua Mondială de Prevenire a Suicidului este marcată în fiecare an pe 10 septembrie şi a fost instituită în anul 2003, la inițiativa Asociației Internaționale pentru Prevenirea Suicidului (IASP), în colaborare cu Organizația Mondială a Sănătății (OMS). De atunci, în numeroase țări sunt organizate campanii de informare, evenimente publice, conferințe și activități dedicate conștientizării acestei probleme. Această zi are scopul de a atrage atenția asupra importanței sănătății mintale și de a încuraja oamenii să vorbească deschis despre problemele emoționale și despre situațiile dificile prin care trec. Mesajul principal este că suicidul poate fi prevenit, iar sprijinul familiei, al prietenilor și al specialiștilor poate avea un rol important. Tema campaniei se schimbă de-a lungul anilor. Pentru perioada 2024-2026, tema internațională este „Changing the Narrative on Suicide”, care urmărește schimbarea modului în care societatea vorbește despre suicid: de la tăcere și stigmatizare către deschidere, înțelegere și prevenție.
Ziua Mondială de Prevenire a Suicidului
Alte evenimente semnificative petrecute în decursul anilor în această zi:
Nașteri 🎂
🎂1810: Simion Balint 🇷🇴🗣️ unul dintre revoluționarii români care a luptat alături de Avram Iancu, în calitate de prefect al Legiunii Arieșului. Pentru fapte de vitejie a fost decorat de împăratul din Viena și de țarul Rusiei
🎂1907: Tala Birell 🇷🇴🎭🎬 actriță română de teatru și film. Născută Natalie Bierl a fost fiica omului de afaceri bavarez Karl Bierl care activa la București. Mama sa a fost Stefanie von Schaydakowska din Galicia. În 1940 a apărut pe scenă în Dragii Mei Copii (My Dear Children), la Teatrul Belasco din New York. Unul din ultimele ei filme a fost popularul serial de televiziune Orient Express din 1953, în episodul Eșarfă Roșie (Red Sash)
🎂1933: Karl Lagerfeld 🇩🇪👔 a fost directorul creativ al Chanel, poziție pe care a deținut-o din 1983 până la decesul său, 2019, la vârsta de 85 de ani. Era ușor de recunoscut pentru semnele sale distinctive, păr alb, de obicei legat la spate într-o coadă „de cal”, ochelari negri, mănuși de piele neagră fără degete, cravate negre lungi și largi, cu noduri mari, lejere, și cămăși albe cu gulere înalte, albe, detașabile
🎂1942: Liviu Cornel Babeș 🇷🇴🎨 electrician și pictor amator, s-a autoincendiat pe pârtia de schi Bradu din Poiana Brașov la 2 martie 1989 în semn de protest față de regimul comunist, lăsând în urma lui o pancartă cu mesajul „Stop Murder! Brașov = Auschwitz.”. A fost declarat erou-martir, în 1997
🎂1960: Colin Firth 🇬🇧🇮🇹🎬 laureat în 2011 al Premiului Oscar pentru cel mai bun actor în filmul The King’s Speech
🎂1964: Raymond Cruz 🇺🇸🎬 Training Day (2001), Breaking Bad (2008 – 2013)
🎂1964: Cristian Pațurcă 🇷🇴🎤 cantautor, compozitor, revoluționar și prodemocrat. Este autorul „Imnului Golanilor” precum și al altor piese cântate la manifestațiile din Piața Universității, în perioada aprilie – iunie 1990. A murit la 18 ianurie 2011, la 46 de ani, după o lungă luptă cu tuberculoza. A fost găsit mort în garsoniera în care locuia cu chirie, de către proprietarul locuinței
🎂1968: Guy Ritchie 🇬🇧🎥 Lock, Stock and Two Smoking Barrels (1998), Snatch (2000), Swept Away (2002), Revolver (2005), RocknRolla (2008), Sherlock Holmes (2009), Sherlock Holmes: A Game of Shadows (2011). Între 2000 și 2008 a fost căsătorit cu Madonna
🎂1974: Ryan Phillippe 🇺🇸🎬 I Know What You Did Last Summer (1997), Cruel Intentions (1999), The Way of the Gun (2000), The I Inside (2004), The Lincoln Lawyer (2011), Shooter (2016 – 2018)
🎂1976: Gustavo Kuerten 🇧🇷🥎 A fost nr. 1 ATP. A câștigat de trei ori la Roland Garros (1997, 2000, 2001) și a fost campion al Tennis Masters Cup în 2000. De-a lungul carierei sale a câștigat 20 de titluri la simplu și 8 la dublu
Decese 🕯
🕯️1635: George Buitul 🇷🇴✒️iezuit transilvănean, autorul primei cărți tipărite în limba română cu caractere latine (Catehismul lui Petrus Canisius)
🕯️1872: Avram Iancu 🇷🇴🗣️ considerat cel mai mare erou național al românilor din Transilvania, iar memoria lui cinstită în mod deosebit de români și îndeosebi de moți, între care trăiesc și azi urmașii foștilor lăncieri ai lui Iancu, de la 1848. Pentru a anunța moartea sa, clopotele au tras în munți timp de trei zile și trei nopți. Comitetul de înmormântare l-a declarat „erou al națiunii”
🕯️1983: Felix Bloch 🇨🇭🇺🇸🔬 laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1952 pentru contribuțiile sale în domeniul rezonanței magnetice nucleare
Evenimente📋
📋🆘 Ziua Mondială de Prevenire a Suicidului
Calendar 🗒️
🗒️1776: Nathan Hale, considerat primul spion american, căpitan în armata revoluționară, se oferă voluntar pentru o acțiune de spionaj contra englezilor
🗒️1823: Simón Bolívar devine președinte al statului Peru
🗒️1898: Împărăteasa Elisabeta a Austriei este asasinată la Geneva de anarhistul italian Luigi Lucheni
🗒️1919: Austria a semnat tratatul de la Saint Germain, prin care a recunoscut independența Poloniei, Cehoslovaciei, Iugoslaviei și Ungariei, precum și apartenența Bucovinei la România și a Tirolului de Sud la Italia
🗒️1939: Submarinul australian HMS Oxley este scufundat din greșeală de submarinul britanic HMS Triton în apropiere de Norvegia și devine prima pierdere a Royal Navy
🗒️1939: Canada declară război Germaniei
🗒️1943: Forțele germane încep ocuparea Romei
🗒️1960: La Jocurile Olimpice de la Roma, Iolanda Balaș, supranumită de gazde la grande bionda, a sărit 1,85 metri și a câștigat medalia olimpică de aur la o diferență de 14 cm față de următoarea clasată. În total România a obținut 10 medalii (3 aur, 1 argint, 6 bronz)
🗒️1964: Prima audiție, în țară, a poemului simfonic Vox Maris de George Enescu, interpretat de Orchestra Simfonică a Radioteleviziunii Române, dirijată de Iosif Conta
🗒️1967: Gibraltarul votează să rămână o dependență britanică în loc să devină parte a Spaniei
🗒️1972: SUA suferă prima lor pierdere într-un joc internațional de baschet într-un meci disputat împotriva URSS la Jocurile Olimpice de vară de la Munchen, scor 50-51
🗒️1977: Hamida Djandoubi, condamnat pentru tortură și crime, este ultima persoană care urmează să fie executată prin ghilotinare în Franța
🗒️1989: În urma coliziunii cu un convoi bulgăresc de barje, nava „Mogoșoaia” se scufundă în apropiere de Galați. Catastrofa s-a soldat cu 215 victime
🗒️2001: Charles Ingram trișează în încercarea sa de a câștiga premiul de un milion de lire sterline la Vrei să fii milionar?. Ca probă împotriva sa la proces s-a arătat că pentru a ajunge la răspunsurile corecte, Ingram s-a folosit de profesorul universitar Whittoc, care tușea pentru a-i da de știre dacă răspunsul e bun sau nu. În 2003 a fost condamnat pentru înșelăciune
🗒️2002: Elveția se alătură ONU
🗒️2003: România pierde calificarea la Campionatul European dupa 2-2 cu Danemarca, la Copenhaga
🗒️2008: Acceleratorul de particule Large Hadron Collider de la CERN a fost pus în funcțiune la Geneva
🗒️2015: Rămășițe ale unei vechi specii umane (Homo naledi) au fost descoperite într-o peșteră din Africa de Sud din care au fost exhumate osemintele a 15 hominizi