Când ar putea fi înlocuite sobele pe lemne din gospodării. Care sunt alternativele

Publicat: 28 07. 2026, 18:46

Parlamentul se pregătește să instituie prin lege un plan de eliminare treptată din gospodării, voluntar, a sobelor pe lemne.

Peste 3,5 milioane de case se încălzesc cu sobe în România. În urma consultărilor între parlamentari și Guvern s-a decis că renunțarea la soba din gospodărie nu o să fie obligatorie, informează stiripesurse.ro.

 Loading ...

Totuși, cetățenii vor primi granturi pentru a-și cumpăra noi sisteme de încălzire.

Propunerile au fost acceptate, marți, în Comisia pentru industrii și servicii din Camera Deputaților și fac parte din pachetul legislativ pentru atragerea integrală a fondurilor PNRR.

Planul de înlocuire a sobelor pe lemne a fost dezbătut, marți, în Comisia pentru industrii și servicii din Camera Deputaților, ca parte a unui proiect-jalon PNRR privind decarbonizarea sectorului de încălzire și răcire. Comisia parlamentară a adoptat un raport favorabil.

Care sunt alternativele la soba pe lemne

Cei care renunță la încălzirea cu lemne de foc vor putea folosi una din următoarele soluții de înlocuire a sobelor, potrivit propunerii legislative:

  • surse geotermale
  • pompe de căldură
  • colectoare solare
  • sisteme de cogenerare de înaltă eficiență bazate pe surse regenerabile
  • sisteme fotovoltaice
  • valorificarea căldurii reziduale
  • sisteme de stocare a energiei termice

Câte sobe pe lemne ar vrea statul să fie eliminate din case

Potrivit propunerii legislative, sistemele alternative de încălzire vor asigura înlocuirea progresivă a unităților de încălzire care folosesc biomasa forestieră și/sau combustibili fosili solizi astfel încât să fie atinse următoarele ținte:

  • cel puțin 50.000 de unități până la 31 decembrie 2030
  • cel puțin 100.000 de unități până la 31 decembrie 2035
  • cel puțin 250.000 de unități până la 31 decembrie 2040

Este sau nu obligatorie înlocuirea sobelor?

Participarea la programele de sprijin pentru înlocuirea sobelor pe lemne o să fie voluntară.

Înlocuirea sobelor se realizează „exclusiv la cererea deținătorilor acestora”.

„Prevederile prezentului articol nu instituie obligația generală de înlocuire a unităților de încălzire existente și nu interzic utilizarea acestora, inclusiv a unităților care utilizează biomasa forestieră”, mai prevede inițiativa.

Inițiativa urmează să fie votată în plen la Camera Deputaților și apoi la Senat în timpul sesiunii extraordinare convocată în această săptămână.