Când se închide de fapt emisia Realitatea Plus. Ce așteaptă conducerea postului de la CNA

Publicat: 08 04. 2026, 11:29

Finalul Realitatea Plus este aproape. Totul depinde acum de un pas administrativ simplu, și anume notificarea oficială din partea Consiliului Național al Audiovizualului (CNA). Surse apropiate situației spun că postul așteaptă documentul scris. În clipa în care acesta ajunge la conducere, emisia se oprește.

Decizia CNA produce efecte imediat. Chiar dacă Realitatea Plus are posibilitatea să conteste măsura în instanță, acest demers nu suspendă aplicarea sancțiunii. Cu alte cuvinte, procesul poate începe, dar Realitatea nu mai rămâne pe post în acest timp.

CNA a decis retragerea licenței postului de televiziune

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a retras licența televiziunii, conform datelor din presă. Motivul ar fi neplata datoriilor televiziunii la bugetul de stat. Realitatea Plus și-ar fi plătit însă datoriile de stat aferente anului 2025, conform informațiilor din ședința publică a CNA.

În cadrul unei şedinţe publice, CNA a examinat problema sancţiunilor financiare neachitate de posturile de televiziune din România. Raportul prezentat a arătat că Realitatea Plus figurează cu mai multe amenzi restante din 2024, în valoare totală de 605.000 de lei, corespunzătoare unui număr de 28 de sancţiuni. În schimb, conform datelor discutate în şedinţă, postul îşi achitase amenzile aferente anului 2025.

Conform Legii Audiovizualului, Consiliul Naţional al Audiovizualului are posibilitatea de a retrage licenţa unui post TV dacă acesta nu poate demonstra, în termen de şase luni de la aplicare, că a plătit amenzile primite.

Hotărârea CNA a venit după dezbateri îndelungate, care s-au întins pe parcursul mai multor ore şi la care au luat parte inclusiv reprezentanţii PHG Media, compania care administrează Realitatea Plus.

Pe parcursul discuţiilor a fost avansată şi varianta amânării analizei pentru o şedinţă ulterioară, însă propunerea nu a întrunit cele şase voturi necesare pentru a fi adoptată. În aceste condiţii, s-a trecut la formularea altor propuneri, iar vicepreşedintele CNA, Valentin Jucan, a cerut retragerea licenţei postului, invocând neachitarea amenzilor.

Doi membri ai CNA, Georgică Severin şi Lucian Dindirică, s-au abţinut de la vot, retrăgându-se din procedură. În final, propunerea privind retragerea licenţei a fost aprobată în unanimitate de membrii prezenţi: Valentin Jucan, Monica Gubernat, Dorina Rusu, Daniel Bârsan, Ionel Palăr, Mircea Toma şi Vasile Bănescu.

Astfel, emisia postului ar urma să fie oprită după primirea notificării oficiale din partea CNA.


RECOMANDAREA AUTORULUI

Cum explică CNA retragerea licențelor Realitatea TV și Gold FM

Fost membru CNA comentează acid decizia de închidere a Realitatea TV: „În democrație n-ar trebui să se ajungă la închiderea de posturi TV/radio”

Prima reacție a Ancăi Alexandrescu la închiderea Realitatea Plus: „Vom contesta în instanță și vom emite în continuare pe online”